11 mai 2024
ActualitateMăsura veşniciei

Măsura veşniciei

Atunci când a organizat Expoziţia „Generaţii, generaţii…” (ediţia a II-a), Carmen Voisei, directoarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Ghelu-Destelnica” Bacău, dar şi artist plastic, s-a gândit, poate, la acea vorbă înţeleaptă care spune că fiecare zi poartă în sine veşnicia. Denumită sugestiv ca o confruntare a timpului, a sugerat ideea că acei profesori care au predat ARTA şi-au propus să înfrumuseţeze lumea. Un profesor se străduieşte să le arate elevilor calea pornind de la studiul minuţios care să formeze baza şi apoi să le insufle pasiunea, plăcerea pentru a-şi pune în valoare talentul. Cu siguranţă elevul îşi va găsi calea singur după simţirea şi trăirea lui interioară, care-i vor clădi originalitatea modului de exprimare folosind tehnici adecvate.

În artă sunt căi nelimitate de exprimare. Dovada certă este şi această expoziţie. Pe simeze profesorii şi elevii lor participă împreună într-o unitate de admirat. Impresionantă întâlnirea lor pe viu, dar n-au fost uitaţi nici cei care nu mai sunt printre noi şi cărora le purtăm respectul cuvenit, prestigiul şi preţuirea, după cum au spus şi ceilalţi doi prezentatori: Aurel Stanciu şi Dionis Puşcuţă). Sunt sigură că în momentul vernisajului, dacă microfonul ar fi mers din mână în mână, ar fi fost mărturii nostalgice pline de respect pentru cei care au contribuit la formarea multor „oameni frumosi” veniţi aici, în Galerie, să le comemoreze amintirea. Personal am fost fericită să-mi văd o parte din foştii mei elevi expunând lucrări foarte reuşite. Am avut un sentiment de mândrie şi împlinire.

Privite în ansamblu, aceste instituţii de cultură precum Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Ghelu-Destelnica”, Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, Palatul Copiilor şi câte vor mai fi contribuie la evoluţia spirituală a Bacăului. Se continuă activităţile variate pe nivele diferite şi aceasta e un succes şi un progres pentru noi toţi.



Apreciez curajul organizării acestei expoziţii care dovedeşte că „este loc sub soare” pentru toată lumea şi că unitatea este măsura de apreciere generală. Mărturisesc că mi s-a părut dificil să panotezi atâtea lucrări cu tehnici şi tematici diferite, nume variate, diversitate maximă. Şi totuşi a fost o expoziţie excepţională. Felicitări tuturor celor angajaţi în proiect, felicitări participanţilor! Să ajungem să participăm la cât mai multe evenimente culturale la acest nivel.

Verona Călin

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri