29 martie 2024
SportLibero-ul echipei nationale, Nicoleta Tolisteanu, isi doreste sa repete cu Stiinta performantele...

Libero-ul echipei nationale, Nicoleta Tolisteanu, isi doreste sa repete cu Stiinta performantele din 2005: / “Vreau sa pastram titlul la Bacau”

Se odihneste. Atat cat ii da voie Lady, o catelusa din rasa Wesley-terrier. La doua luni, Lady este mai greu de…recuperat decat o minge de volei, chiar daca Nicoleta Tolisteanu nu vrea sa recunoasca acest lucru. &#8222E scumpa foc si plina de viata. Deocamdata, nu mi-a ros nici o pereche de pantofi”, zambeste &#8222Toli”. Pentru libero-ul Stiintei si al echipei nationale, vacanta s-a dovedit o adevarata binefacere dupa un 2005 incarcat ca un pom de Craciun. Cel mai pretios cadou de sub brad a fost eventul campionat-Cupa. Un cadou pe care Nicoleta si l-a facut inca din vara, alaturi de celelalte jucatoare ale Stiintei. Si pe care si-l doreste si in 2006.

-Cum a fost de sarbatori, Toli?

-Foarte bine. De Craciun am fost la parinti, la Piatra Neamt, iar Revelionul l-am facut la Bacau, impreuna cu un grup de prieteni. A fost super, mai ales ca de Craciun am mers cu colindul pe la rude, pastrand astfel traditia.



-Si ce colind ai avut in repertoriu?

-“O, ce veste minunata”.

-Nici nu se putea altfel, dupa succesele din 2005.

-Da, pot spune ca a fost un an foarte bun, tinand cont de faptul ca am castigat campionatul si Cupa Romaniei. Putea fi insa si mai bine si aici ma refer, bineinteles, la faptul ca am ratat calificarea in sferturile de finala ale Top Team&#8217s Cup. Am fost la o minge de accederea in &#8222sferturi”.

-Ce te-a durut mai tare: infrangerea de pe teren propriu, cu Centrostal Bydgoszcz sau esecul de la Zurich, unde, asa cum spuneai tu, ati fost la o minge de victoria care v-ar fi permis sa continuati competitia?

-Pe mine personal, m-a durut mai mult infrangerea cu polonezele de la Centrostal. Am condus cu 1-0 si le aveam in mana. Din pacate, in seturile urmatoare am pierdut teren. Daca am fi invins in acel joc, eram calificate. Nu pot spune insa ca nu m-a durut si meciul pierdut in Elvetia. Aveam 24-23 si ne mai trebuia un punct. Miki Truta nu a pus mingea jos, adversarele au recuperat si au egalat. Apoi a tras Maletic in blocaj, dupa care nici Ana (Mitrovic) nu a reusit sa puncteze, iar Volero a castigat setul. Din acel moment, noi am cazut.

-Tu cum ai jucat? Imi aduc aminte ca, a doua zi dupa meci, antrenorul Florin Grapa declara ca se astepta la mai mult de la anumite jucatoare, nominalizandu-te si pe tine, chiar daca numai partial.

-Eu spun ca am jucat bine in primele patru seturi si am cazut putin in setul cinci. De altfel, in setul cinci, noi nu prea am mai legat nimic.

-Alte nemultumiri in 2005, in afara ratarii calificarii in &#8222sferturile” Top Team&#8217s Cup?

-Parcursul cu echipa nationala la Campionatul European: slabut. Trebuie sa recunosc ca nici eu n-am fost in forma. N-a mai fost ca acum doi ani, cand am fost desemnata cel mai bun libero al turneului.

-Si totusi, ati inceput bine turneul din Croatia.

-Intr-adevar, am invins Croatia de ne miram si noi. Dupa aceea insa au urmat infrangeri pe linie.

-Cea mai surprinzatoare?

-In fata Azerbaidjanului. Nici nu stiu de unde a aparut aceasta echipa. Inainte nici nu auzisem de Azerbaidjan in volei.

-Si adversarul cel mai puternic?

-Fara discutie, Polonia. Ador aceasta echipa. Nu intamplator este campioana.

-Dar Stiinta cum a ajuns campioana, fiindca tot veni vorba?

-Cu multa munca. Si pe valoare. Ca sa fiu sincera, nu prea ne asteptam sa castigam titlul, dar stiti cum se zice, speranta moare ultima. Am sperat si am tras tare, chiar daca a fost probabil cel mai greu campionat din ultimii ani. Au fost multe echipe bune, dar si multe surprize, cum ar fi eliminarea lui Dinamo de catre Unic.

-Care a fost momentul in care v-ati zis ca puteti lua titlul?

-Atunci cand am castigat turneul play-off de la Piatra. Ne-a dat foarte multa incredere in noi. A contat mult aceasta incredere in propriile forte. Ne-a ajutat in momentele mai grele, cum ar fi turneul de acasa, cand am comis-o, pierzand in fata Rapidului.

-Si totusi, principala rivala n-a fost Rapidul.

-Nu, a fost Galatiul. Cred ca daca nu se accidenta ridicatoarea lor, ar fi fost foarte greu pentru noi. Anul asta cred ca ne vom bate cu Rapidul. Am auzit tot felul de zvonuri referitoare la Rapid, ca vor sa se intareasca, ca vor sa le aduca pe Marcovici si Parv, insa sper sa nu se intample lucrul acesta acum, in iarna. Oricum, noi vrem sa pastram titlul la Bacau. Si ne vom bate pentru asta.

-Cat mai ramai la Bacau? Nu te tenteaza un transfer in strainatate?

-Sincer, nu. Scopul meu nu e sa plec afara, ci sa-mi fac cat mai bine treaba la Stiinta. Si, cu riscul de a ma repeta, vreau sa fiu campioana si in 2006. Scris de Dan SION

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri