20 aprilie 2024
Top StoryLecţie de istorie în pragul Zilei Eroilor

Lecţie de istorie în pragul Zilei Eroilor

Aflat la cea de a IV-a ediţie, proiectul “Marşul Eroilor” s-a desfăşurat şi în acest an prin directa implicare a profesorilor şi elevilor de la Colegiul Naţional “Ferdinand I”. Lor li s-a adăugat Asociaţia “Cultul Eroilor – Regina Maria”, filiala Bacău, parohia creştin-ortodoxă Lazaret şi Fundaţia “Episcop Melchisedec” din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Prin urmare, miercuri, 16 aprilie, în ziua ce precede hramul Înălţării Domnului, în curtea colegiului mai sus amintit, peste 1500 de tineri de toate vârstele s-au adunat având în mâini steaguri tricolore şi flori, pregătiţi să pornească în procesiune către Biserica Lazaret. Celor de la “Ferdinand” li s-au adăugat, în acest an, colegii lor de la mai multe şcoli gimnaziale şi colegii băcăuane. Colorând în tricolor străzile din nordul Bacăului, şcolarii au mărşăluit în ritmul cântecelor patriotice, fiind acompaniaţi de fanfara Colegiului Naţional de Artă “George Apostu”.

Ajunşi în curtea Bisericii Lazaret, participanţilor la procesiune li s-a alăturat reprezentanţii veteranilor de război, precum şi cadre din conducerea unităţilor M.Ap.N. şi M.A.I. din municipiul Bacău. O gardă de onoare compusă din pompieri militari băcăuani, având în frunte drapelul de luptă al ISUJ Bacău, alături de muzica militară a Garnizoanei Bacău au întregit ceremonialul dedicat Zilei Eroilor.



Un sobor de preoţi băcăuani, în frunte cu pr. protopop Constantin Busuioc au oficiat slujba de pomenire a celor peste două mii de eroi ce-şi au loc de odihnă veşnică în gropile comune de la Lazaret. Rolul maestrului de deremonii a fost asumat de către col.r. Paul Valerian Timofte, preşedintele filialei Bacău din cadrul Asociaţiei “Cultul Eroilor”. Cu patos, el le-a povestit copiilor despre semnificaţia acestui eveniment.

După discursurile organizatorilor şi ale invitaţilor, a urmat un moment artistic oferit de Mădălina Partode, elevă în clasa a X-a, şi prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al Colegiului “Ferdinand”. Un moment-surpriză a fost oferit de elevii clasei I de la “Ferdinand”.

Aceştia, alături de învăţătoarea lor, Maria Ojog, au recitat în cor poezia “Ziua Eroilor” de Aurel Anghel. “Eroii nu mai au nevoi/Eroii ne mai au pe noi/Cât mai suntem, câţi mai trăim/Cu dragoste de ei să-ne-amintim”, au declamat micuţii în aplauzele audienţei. La final, cei prezenţi au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul eroilor din curtea Bisericii Lazaret.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri