20 aprilie 2024
SportKarting Doru Sechelariu, campion al Ucrainei!

Karting \ Doru Sechelariu, campion al Ucrainei!

De ieri, Doru Sechelariu este noul campion al Ucrainei la karting, clasa ICA/J. Pilotul Selenei Motor Sport a reusit sa dea lovitura in ultima etapa a campionatului, desfasurata sambata si duminica la Kiev. Castigand ambele manse ale finalei, Sechelariu l-a detronat pe liderul competitiei, Vadim Berdakin, marcandu-si astfel in palmares primul titlu international. Succesul e cu atat mai important cu cat bacauanul a avut de surmontat o serie de handicapuri. Primul este cel al varstei, Doru fiind cu un an mai mic decat adversarii sai. Altul fiind legat de starea de oboseala acumulata de sportivul bacauan, nevoit sa astepte 50 de ore in vama ucraineana. In fine, Sechelariu a fost dezavantajat si de o pana la motor care l-a obligat sa ia startul de pe ultima pozitie in prima mansa a finalei. &#8222In precalificari, din cauza ploii, motorul a refuzat pur si simplu sa porneasca. In aceste conditii, Doru a inceput cursa de pe ultimul loc”, a declarat mecanicul Vladimir Bortov. Pozitionarea pe ultima pozitie a grilei de start nu l-a demobilizat pe campionul roman. A fortat inca de la inceput, depasindu-si rand pe rand adversarii. Nu a comis greseli de pilotaj care puteau sa-l penalizeze, evitand carambolul creat in prima curba. &#8222Asa cum in alte randuri a avut ghinion, de data aceasta Doru a avut si sansa. Si cand spun acest lucru ma refer in special la faptul ca nu a fost implicat in busculade care puteau sa-l scoata de pe pista”, a explicat Bortov. Gratie unui parcurs foarte bun, Sechelariu si-a adjudecat prima mansa a finalei, castigand dreptul de a pleca de pe locul intai in ultimul act al competitiei. &#8222Stiam ca de aceasta ultima cursa depinde totul. Eram hotarat sa o castig, dar eram constient ca nu trebuie sa fac nici o greseala”, a povestit Doru Sechelariu. A dominat cursa da capo al fine, trecand primul linia de sosire. Succesul din Ucraina este principalul obiectiv atins de pilotul Selenei Motor Sport in acest sezon. Urmeaza Campionatul Romaniei (etapa de la Bacau, programata pe 1 si 2 octombrie), unde Doru Sechelariu se lupta pentru titlu cu Dumitru Teslari. In fine, pe 7 si 8 octombrie, bacauanul va participa la Istanbul la ultima runda a Campionatului Europei, zona Sud-Est. &#8222Imi doresc mult sa castig si la Bacau, si la Istanbul, insa nu-mi place sa vorbesc inainte. Dorinta exista, ramane de vazut si ce va fi in concurs”, a declarat Sechelariu, care a demonstrat ca politica pasilor mici este prezenta chiar si in sporturile de viteza.

Scris de Dan SION



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri