26 aprilie 2024
EducațieIScratch 2019 – ReGala Informaticii

IScratch 2019 – ReGala Informaticii

În perioada 25-26 mai 2019, a avut loc CONCURSUL NAȚIONAL ISCRATCH, ediția a-II-a, inclus în Calendarul Concursurilor Școlare, fără finanțare (Anexa 5 la OMEN nr. 3016/09.01.2019, pozitia 52).

Concursul este un eveniment marca ,,Ferdinand I” organizat în colaborare cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, un concurs de creativitate unic prin formatul său. Organizat pe două secțiuni, Scratch (Programare) și ScratchX (Robotică), evenimentul a adus în prim plan aproape 200 de copii din 8 județe (Bacău, Brăila, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Olt, Vaslui), copii dornici să-și demonstreze talentul, creativitatea, inteligența.



Comisia de evaluare în cea mai mare parte a fost constituită din membrii Comisiei Naționale de Informatică și TIC de la nivel național. Președintele concursului a fost domnul rector al Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky iar Președintele de Onoare a fost doamna Nușa Dumitriu – Lupan, reprezentant MEN.

Punctul culminant al evenimentului a fost recunoașterea calității proiectelor realizate și premierea acestora de către sponsorul concursului, S.C. CLASSIC WAY, manager Mariana Burghelea, care a fost din nou alături de Ferdinand, încurajând performanța și deschizând căi de succes.

Felicitări tuturor participanților! Lista premiilor poate fi consultată pe site-ul concursului http://iscratch.ro/.

Mulțumim celor care au făcut ca “Ferdinand I” să fie, din nou, emblema informaticii din județul Bacău: profesorilor din Catedra de informatică, celor 32 de voluntari din clasele a XI-a D, a XI-a E, a X-a E, a X-a C, a IX-a C și a IX-a E și tuturor colaboratorilor!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri