27 aprilie 2024
ActualitateInterzicerea accesului în spitale a omorât de două ori mai mulți oameni...

Interzicerea accesului în spitale a omorât de două ori mai mulți oameni decât COVIDUL

În încercarea de a-i proteja pe români de COVID, autoritățile au transformat spitalele în fortărețe în care n-au mai avut acces bolnavii care sufereau de boli cronice. Rezultatul a fost că anul trecut s-a înregistrat un număr record de decese în județul Bacău, dar dintre acestea, morții de COVID sunt doar o infimă parte.

Pe românește, ca să fie clar: pe lângă faptul că numărul de decedați din județ a înregistrat un adevărat record al ultimilor ani, doar unul din trei morți suplimentari au fost răpuși de COVID. Cu alte cuvinte, numărul record al deceselor NU este cauzat de COVID, ci, cel mai probabil, de faptul că bolnavii nu au mai căpătat tratamentul necesar din cauza închiderii unităților medicale.

Decembrie 2020: cel mai mare număr de decese



Luna decembrie a anului 2020 a fost a doua din an în care s-au înregistrat peste 1.000 de decese în județ și luna în care s-a înregistrat numărul cel mai mare de decese lunare. Dacă în 2019, în județul Bacău se înregistrau 6-700 de decese lunare, în 2020 numărul deceselor a ajuns la 7-800, cu o creștere agresivă în ultimele trei luni: 900-1000. Anul trecut s-au inregistat 9.826 de decese la nivel de județ față de 8.718, în 2019. Doar în 2018 s-au mai înregistrat peste 9000 de decese (9.134), din 2015 încoace numărul deceselor a fost de 8.500-8.600.

O dinamică interesantă

Dar anul 2020 nu a evoluat liniar. Între ianuarie și mai, numărul lunar al deceselor a fost mai mic decât în perioada similară din 2019. Este logic: oamenii s-au protejat mai bine, s-au izolat, a fost lockdownul care a ținut lumea în case, infecții mai puține, șanse mai reduse de accident. Din iunie, însă, numărul lunar al deceselor a început să depășească cifrele din 2019. Până în decembrie, când diferența a ajuns la 351.

Diferențe

Unii ar putea spune că au fost decese mai multe deoarece a intervenit COVID. Au fost, într-adevăr decese de COVID, dar numărul acestora este mult sub numărul de morți suplimentari. Dacă în 2020 au fost cu 1.108 morți mai mulți decât în 2019, numai 508 au fost declarat oficial decedați de COVID. Restul de 600 nu știm din ce cauze au murit. Așadar avem 600 de decese suplimentare care nu sunt cauzate nici de pandemie, nici de o altă molima, accidente, foamete și așa mai departe. Rămâne să presupunem că este vorba despre bolnavii care nu au mai primit tratamentul necesar.

2 din 3

După cum spuneam, din luna iunie 2020, numărul deceselor începe să depășească nivelele din anul 2019. Astfel, între 1 iunie și 31 decembrie, au murit la nivelul județului 6.158 de persoane, față de 4.756 în aceeași perioadă a anului 2019. Dar numai 455 au fost declarați morți de COVID, ceea ce înseamnă că, în perioada cea mai dificilă, sunt 1.402 decese inexplicabile. Iar în luna decembrie 2020, avem, din 351 de decese suplimentare față de decembrie 2019 doar 117 decese declarate de COVD. Alte 234 de decese nu sunt explicate. Dacă segmentăm astfel datele, rezultă clar că doar 1 din trei decedați suplimentar au murit de COVID. Restul de 2 din 3 au fost uciși de modul în care autoritățile au acționat, în încercarea de a bloca transmiterea virusului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri