În urmă cu 34 de ani, în noaptea de 28 spre 29 iulie 1991, România a fost martora unuia dintre cele mai dramatice accidente hidrotehnice din istoria sa modernă: prăbușirea barajului Belci, de pe râul Tazlău. Astăzi, imaginile din interiorul ruinelor barajului, surprinse de exploratori urbani și localnici, readuc în memorie magnitudinea unei tragedii uitate.
Barajul Belci, construit între 1958 și 1962, fusese proiectat pentru a alimenta cu apă Termocentrala Borzești și Platforma Petrochimică din zonă. Cu o capacitate inițială de 12,5 milioane de metri cubi, construcția părea robustă și eficientă. Dar o serie de greșeli de proiectare, neglijențe în exploatare și o viitură excepțională aveau să ducă la un final catastrofal.
Ploile torențiale din acea noapte au atins valori istorice: 148,8 litri/metru pătrat la stația Livezi și aproape 96 litri/metru pătrat la Lucăcești, în mai puțin de două ore. Cu microhidrocentrala oprită și mecanismele barajului nealimentate electric, nivelul apei a crescut rapid, iar la ora 2:15 a început să deverseze peste barajul de pământ.
La ora 4:50, barajul a cedat complet. Debitul Tazlăului a explodat la 1800 m³/s, iar până la ora 7:15 lacul fusese aproape golit. Apa a năvălit în aval printr-o breșă formată în digul din malul stâng, ștergând în calea sa tot ce întâlnea.
Bilanțul a fost tragic: 25 de oameni au murit, peste 250 de case au fost rase de pe fața pământului, iar mai multe sate din județul Bacău au fost practic șterse de pe hartă. Barajul nu a mai fost reconstruit niciodată.
Imaginile recente arată fisuri adânci, betoane sfărâmate, valve ruginite și o tăcere apăsătoare ce plutește peste ruinele rămase. Locul pare abandonat în timp, ca o rană deschisă a unei epoci care a ignorat semnalele pericolului.
Cauze ignorate, lecții învățate prea târziu
Specialiștii au stabilit ulterior că una dintre cauzele principale ale dezastrului a fost supraînălțarea ilegală a digului din anii ’70, pentru a proteja o bază turistică, ceea ce a anulat funcția sa de descărcător de siguranță. Mai mult, proiectarea barajului s-a făcut pe baza unor date hidrologice subestimate, iar lipsa actualizării acestora, în ciuda observațiilor din deceniile ulterioare, a amplificat riscul.
Astăzi, Barajul Belci rămâne un avertisment mut despre ce se poate întâmpla atunci când ignoranța, birocrația și natura se combină. O tragedie despre care România încă vorbește în șoaptă, dar ale cărei ecouri revin, tulburător, prin ruinele tăcute și mărturiile celor care au supraviețuit.
„Barajul Belci ascunde o poveste cutremurătoare. Este o lecție de neuitat pentru toți cei care cred că natura poate fi îngrădită fără respect”, spune un localnic care avea 14 ani în noaptea tragediei și care astăzi își duce nepoții să vadă locul unde „pământul s-a rupt și apa a venit ca o sabie”.
Barajul Belci nu a fost niciodată reabilitat. Dar poate că, odată cu aceste imagini dramatice din inima ruinelor, România va începe să-și amintească ce înseamnă cu adevărat prevenția.
