20 aprilie 2024
ActualitateIdentificat şi cercetat de poliţişti după ce a provocat accident şi a...

Identificat şi cercetat de poliţişti după ce a provocat accident şi a părăsit locul faptei  

Poliţiştii au depistat şi identificat un bărbat, de 32 de ani, care ar fi provocat accident şi ar fi părăsit locul faptei.

 La data de 02 august a.c., în jurul orei 15.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi cu privire la faptul că ar fi avut loc un accident de circulaţie pe raza localităţii, iar conducătorul vehiculului implicat a părăsit locul accidentului.

                  Poliţiştii s-au mobilizat deîndată şi, în mai puţin de 24 de ore, au depistat şi identificat conducătorul vehiculului care ar fi provocat accidentul.



                  Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, bărbatul de 32 de ani, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat, ar fi acroşat un minor de 4 ani şi ar fi continuat deplasarea, părăsind locul faptei.

                  În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la spital.

                  Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis a unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri