26 aprilie 2024
SportHandbal / Succesul de la Campionatul Mondial feminin trebuie bine gestionat /...

Handbal / Succesul de la Campionatul Mondial feminin trebuie bine gestionat / sunt de parere fostii antrenori ai “internationalelor” Lecusanu si Ivan

Medalia de argint cucerita de handbaliste la CM din Rusia a bulversat o lume a sportului romanesc dominata categoric de fotbal. Multi comentatori sunt curiosi ce se va intampla in continuare in jocul cu mingea mica de la noi. Va ramane titlul de vicecampioana a lumii doar un foc de paie, menit sa salveze presa din criza de subiecte? Sau poate factorii responsabili vor lua masuri urgente, pentru a impulsiona un sport care ne-a dat satisfactie tuturor? Daca ar fi sa gandim dupa graba cu care presedintele Basescu si premierul Tariceanu au plecat la Sankt Petersburg, a doua cale ar fi cea normala, de bun simt. Lotul care a obtinut cel mai bun rezultat in sporturile de echipa in ultimii 15 ani a cuprins si doua jucatoare bacauane, pe Narcisa Lecusanu si Raluca Ivan. Prilej pentru a dezbate cu fostii lor antrenori, Costel Petrea si Gheorghe Arsene, probleme legate de celebrele (acum) foste eleve ale lor, dar si de starea generala a handbalului national si bacauan.

&#8222De 10 ani am asteptat acest rezultat”, a declarat Costel Petrea, directorul CSS Bacau

-Dle. profesor, ce sentimente v-au incercat in timpul acestui CM?



-Am privit la televizor cu o continua emotie meciurile fetelor noastre. Cu atat mai mult cu cat intre ele erau doua bacauance. Narcisa Lecusanu, formata de regretatul Eugen Cucu, mi-a fost si mie eleva la Stiinta, timp de doi ani, si Raluca Ivan, care a deprins tainele handbalului de la colegul meu Gheorghe Arsene. Inca de cand erau junioare puteau fi considerate exemple de sportivi demne de urmat. M-am simtit mandru ca sunt roman, bacauan si moldovean – pentru ca trebuie sa amintesc ca din lotul de 14 jucatoare al lui Gheorghe Tadici nu mai putin de 8 sunt din Moldova. In afara de cele doua bacauance mai sunt doua fete din Piatra Neamt, una din Roman, doua din Focsani si una din Galati. Iata, aratam ca existam si producem valori.

-Cum se poate, daca fondurile acordate sportului sunt insuficiente?

-Bani s-au dat atatia cat s-a putut. Pe noi, de exemplu, ne-au mai ajutat Inspectoratul Scolar, Directia Judeteana de Sport, sponsorii si altii. Este foarte greu, dar antrenorii au fost pasionati, iar copiii au avut talent si vointa. In ceea ce priveste Bacaul, nu este vorba doar despre generatia Narcisei Lecusanu, campioana mondiala de junioare din 1995, deci am asteptat rezultatul din Rusia de 10 ani. Exemplele sunt foarte multe, eu le dau pe cele mai recente: Alexandra Catineanu, eleva lui Eugen Manoliu – cea mai buna extrema stanga a CE de junioare din acest an in 2000, le-am avut pe Raluca Ivan si Dana Crap, actuala golgetera a Ligii Nationale, care s-a accidentat, din pacate, chiar inainte de CM. Iar bacauancele ar fi putut fi chiar patru, daca Adina Olariu nu ar fi ramas insarcinata.

-Ce ar fi facut ca handbalul bacauan sa revina in prim-plan?

-Simplu. Trebuie ca oamenii cu bani sa investeasca, iar satisfactiile ar veni pentru ei insisi si pentru tot orasul. De ce nu? si pentru toata tara, pentru ca Bacaul a impulsionat mereu handbalul feminin, ba chiar si pe cel masculin, daca tinem cont ca, la ultimele calificari, trei din sapte titulari in &#8222nationala” erau Adi Petrea, Gabi Armanu si Sandu Iacob.

&#8222Fetele noastre sunt constiincioase si isi cunosc interesul” releva antrenorul Gheorghe Arsene

-Va mai amintiti de debutul la CSS al Ralucai Ivan?

-Pot sa va spun ca a venit la Sala Orizont in pantaloni scurti si pe role. Asta i-a dezvelit de la bun inceput temperamentul. Talentul se pare ca l-a mostenit de la parintii sai, care ambii au fost voleibalisti. Ei ar fi dorit ca Raluca sa joace volei, dar fata a indragit handbalul si i s-a dedicat in totalitate.

-Dar despre plecarea sa la Zalau?

-Se daduse dupa 1997 Legea Sportului – nu mai tin minte cine era ministru – in care se prevedea ca jucatoarele de la CSS-uri sau cluburi studentesti se puteau transfera fara dezlegare de la clubul lor de provenienta. Raluca, impreuna cu Dana Crap, au fost monitorizate de puternica echipa Silcotub Zalau. Desi junioare de 16 ani, li s-a facut in 1999 o oferta serioasa, pe care n-au putut-o refuza. Am fost amarat atunci, dat timpul a dovedit ca plecarea lor a fost un lucru bun. Bacaul, din nefericire, nu le putea oferi posibilitatea de a ajunge la statutul lor de azi.

-Ati antrenat jucatoare bacauane in afara Bacaului. Cum se comporta ele la alte echipe?

-Da, am fost timp de doi ani antrenor la Astral Posta Calnau, echipa care si-a propus titlul de campioana nationala si castigarea Ligii Campionilor Europeni. Nu aveti idee cat investesc buzoienii in handbalul feminin si cat suflet pun. Acum, dupa plecarea mea, au fost aduse alte handbaliste de valoare, iar fosta mare internationala Valentina Cozma este director tehnic. Eu am vrut jucatoare bacauane la Calnau, asa ca in echipa au jucat Adina Olariu, Cornelia Rambu, Ionela Cucu si Ioana Arsene. Fetele noastre sunt constiincioase si isi cunosc bine interesul. Ele reusesc sa-si construiasca o situatie materiala buna, sunt dornice de victorii, iar lumea le apreciaza pentru asta. Varful a fost, fara doar si poate, Adina Olariu, al carei talent a propulsat-o in prima reprezentativa. Eu m-am gandit mereu la Raluca Ivan si Dana Crap, care, ca niste bacauance veritabile, au avut o evolutie stralucita la Zalau. Mi-a parut rau pentru ghinionul ultimei. Dar ea va fi titulara in campaniile care vin, pentru CE si JO.Scris de Peter KELMANN

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri