27 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a - Etapa debutează pe „Aerostar”

Fotbal/ Liga a III-a – Etapa debutează pe „Aerostar”

Vineri, de la ora 15.00, în runda 17, penultima din sezonul regulat al Seriei 1, Aerostar primește vizita concitadinei FC Bacău

Etapa cu numărul 17 a Seriei 1 din Liga a III-a va avea ca uvertură derby-ul băcăuan programat vineri, 15 martie, de la ora 15.00, pe stadionul „Aerostar”, între echipa gazdă și FC Bacău. În perspectiva iminentei excluderi a Forestei Suceava, din Seria 1 ar urma să nu mai retrogradeze nimeni, ceea ce ar face ca play-out-ul să devină unul fără miză și, totodată, fără prea multe meciuri.

În acest context, FC Bacău devine una dintre candidatele autorizate la ocuparea celui de-al patrulea loc ce garantează accesul în play-off. „Alb-roșii” se luptă pentru locul 4 cu FC Vaslui, pe care o vor întâlni în meciul direct acasă, etapa viitoare, ultima a sezonului regulat. Calculele arată că FC Bacău își poate permite să piardă în fața Aerostarului, cu condiția de a câștiga partida cu Vasluiul, din finalul sezonului regulat.



În ceea ce privește Aerostarul, jocul de vineri ar putea fi ultimul din sezonul regulat, ținând cont că în etapa 18 „aviatorii” ar urma să se deplaseze la Suceava. Cu o neprezentare la activ, cea de sâmbăta trecută, la meciul de acasă, cu FC Bacău, Foresta este pe care de a bifa un al doilea forfait sâmbătă, pe „Letea”, contra CSM-ului, ceea ce va duce, inevitabil, la excluderea sucevenilor din campionat și pierderea, cu 3-0, a tuturor meciurilor din returul sezonului regulat.

Programul etapei 17/ 15 martie, ora 15.00: Aerostar Bacău- FC Bacău. Sâmbătă, 16 martie, ora 15.00: Știința Miroslava- Rapid Brodoc, CSM Vaslui- Bucovina Rădăuți. Șomuz Fălticeni stă, în timp ce jocul CSM Bacău- Foresta Suceava are șanse nule de a se disputa, ca urmare a situației financiare cu care se confruntă oaspeții.

Clasament

1 Bucovina Rădăuți              14              7              5              2              23-13              26p.

2 CSM Bacău                            14              8              1              5              19-13              25p.

3 Știința Miroslava              15              7              1              7              23-22              22p.

4 Foresta Suceava              14              8              3              3              32-21              19p.*

5 FC Bacău                            14              5              3              6              21-18              18p.

6 FC Vaslui                            14              4              6              4              22-20              18p.

7 Șomuz Fălticeni              15              4              6              5              22-27              18p.

8 Aerostar Bacău              14              3              3              8              12-21              12p.

9 Rapid Brodoc              14              3              2              9              13-32              11p.

*Foresta Suceava a fost sancționată de FRF cu pierderea a opt puncte

Dan Sion

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri