La data de 22 mai a.c., o femeie în vârstă de 50 de ani a sesizat polițiștii din Bacău cu privire la faptul că un fost polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău i-ar fi solicitat suma de 10.000 de euro pentru a nu publica, pe rețelele de socializare, fotografii compromițătoare cu aceasta.
Totodată, victima a declarat că bărbatul ar fi agresat-o fizic în mai multe rânduri.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, bărbatul a fost depistat în flagrant delict, fiind oprit și imobilizat în trafic imediat după ce a intrat în posesia sumei solicitate.
Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar pe numele lui au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și lovirea sau alte violențe.
Ulterior, în cursul zilei de 24 mai, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, pentru stabilirea întregii situații de fapt.