14 aprilie 2024
OpiniiRomâna pentru toțiFinal pentru „Limba românească”

Final pentru „Limba românească”

Detalieri didactice

Se simte nevoia explicării celor mai multe dintre situaţiile de neconcordanţă dintre varianta din ediţia princeps (1857) şi cea din zilele noastre (1982, de pildă). Studenţii Facultăţii de Litere cu care am avut examen în zilele de 3, 4 şi 5 iunie a.c. au primit ca temă… de vacanţă descoperirea situaţiilor respective şi armonizarea lor.

  1. Punctuaţie şi ortografie
  2. a) Virgule plasate greşit:

I.1. (Mult e dulce și frumoasă[,]/ Limba ce vorbim; virgula e între predicatul „e dulce şi frumoasă” şi subiectul „Limba”); V.5. („Limbă, țară[,] vorbe sfinte/ La strămoși era; virgula e între subiectul multiplu „Limbă, ţară” şi predicatul „era[u] vorbe”);



VI.2. (dacă voieşti [,]/ Să-mi spui că eşti fericită; virgula izolează greşit completiva directă Să-mi spui de verbul tranzitiv „voieşti”);

  1. b) Virgule lipsă: I.11., II.11. şi V.11. („vorbiţi[,] scri[e]ţi” – enumeraţie); II.5. (Dar vorbind în limbi străine,/ Nu pot să v-ascult; cauza pentru care nu e posibilă ascultarea trebuie încheiată prin virgulă); II.7. (idem II.5., cu altă topică); III.8. („Zău[,]” – interjecţie);
  2. c) Virgulă în locul semnului exclamării: IV.4. („vieţuiţi[,]”; nu avem un imperativ, ci o enumeraţie);
  3. d) Punct-şi-virgulă în locul liniei de pauză: IV.10. („său[–]”; urmează o concluzie);
  4. e) majusculă în locul minusculei: I.11. („Româneşte”; în celelalte strofe, adverbul este notat cu minusculă);
  5. f) lipsa ghilimelelor: V.11. („«O, vorbiţi”/ „«Vorbiţi”); V.12. („Dumnezeu»”); sunt reproduse imaginar vorbele strămoşilor, care alcătuiesc vorbirea directă.
  6. Prozodie ortografică

Cratimă lipsă: I.7. („buze[-]aduce”); măsura versurilor este de 8, respectiv 5 silabe; versul Și pe buze aduce miere are 9 silabe în varianta din 1857.

  1. Fonetică

i ultrascurt: II.2. („amori”); II.4. („mori”); III.6. („mi-aşi da”); VI.7. („ceri”); a se deosebi de acelaşi i (final postconsonantic, asilabic) cu valoare de desinenţă: „voieşti” sau „vorbiţi”, ca parte a desinenţei „-ţi”.

  1. Lexic

Cuvintele-cheie, marcate cu majuscule stilistice, apar şi în poezia secolului XXI: „În inima numelui tău, Europă, a fost şi va fi Românimea,/ Români şi Românce purtându-te-n inimi şi inimă pururi fiindu-ţi!” („Românimea”, de Aurel Şorobetea, în revista „Familia”, nr. 11-12/2014).

  1. Gramatică

Confuzie între conjugări: I.11., II.11., V.11. („[V]orbiţi, [scrieţi]”, în loc de „O, vorbiţi, scriţi”). Probabil că George Sion a avut în minte verbele „a vorbi”, „a *scri”, dar încă din perioada interbelică lingviştii au amendat această situaţie, catalogând-o drept „un caz de confuzie între conjugările a treia şi a patra: prin analogie cu a şti, s-a ajuns şi la a scri (scrim, scriţi), căci se zice ştiu şi  scriu; dar cine va îndrăzni să zică scrire în loc de  scriere?” (Al. Graur, în „Adevărul” din 16 apr. 1930; apud „Puţină gramatică”, I, Buc., Ed. Academiei R.S.R., 1987, p. 14).

 

 

 

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri