marți, 17 iunie 2025

FC Bacău: victorie cu 3-1 contra Unirii Braniștea și pas mare către promovarea în Liga 2!

După o pauză de patru ani, Bacăul se pregătește să revină în circuitul ligii secunde. Și are toate șansele să o facă prin noul său vârf de lance: FC Bacău. Sâmbătă seara, FC Bacău a confirmat sezonul de marcă pe care-l parcurge, câștigând turul finalei barajului de promovare în Liga 2: 3-1 contra Unirii Braniștea.



O victorie pe cât de emoționantă, pe atât de importantă. Cu atât mai mult cu cât ea a fost obținută în condițiile în care scorul a fost deschis de oaspeți. Astfel, în minutul 18, „veteranul” Valentin Munteanu a adus-o pe Unirea Braniștea în avantaj.

FC Bacău a reacționat însă ca o echipă care merită să facă pasul către Liga 2 și, impulsionată de asistența care a umplut până la refuz arena de la Ruși Ciutea, a reușit să întoarcă rezultatul până la pauză.

Mai întâi, excelentul Aftanache a egalat în minutul 40, la o fază la care a culcat la propriu și la figurat întreaga defensivă gălățeană, pentru ca în ultimul minut al primului mitan, Oasenegre să puncteze pentru 2-1. Scorul final a fost stabilit în minutul 60, atunci când Albu a marcat cel de-al treilea gol al „alb-roșiilor”.

FC Bacău se impune cu 3-1 și ia o opțiune serioasă în privința promovării, care va fi decisă miercuri, 4 iunie, cu începere de la ora 17.30, atunci când pe stadionul „Oțelul” din Galați va avea loc returul finalei cu Braniștea.



spot_img