19 aprilie 2024
ContrasensEuropa. Ce-am avut si ce-am pierdut

Europa. Ce-am avut si ce-am pierdut

A trecut inca o Zi a Europei, marcata de oficialii români precum se marca, altadata, vreo aniversare a URSS-ului. E cazul sa punem in balanta faptele si sa tragem o linie. Sa stim clar ce ne-a adus Uniunea Europeana, bine sau rau.

La capitolul plusuri, UE ne-a dat posibilitatea sa circulam “doar cu buletinul” de la un capat la altul al continentului. E drept, mai mult ca turisti, pentru ca, in ciuda prevederilor generoase din Charta europeana a drepturilor, românii nu prea au avut dreptul sa munceasca.

In al doilea rând, UE a pus o presiune pe sistemul politic si a restructurat relatia cetateanului cu statul. Astazi e destul de greu sa mai fii arestat si batut de politie pentru a recunoaste fapte pe care nu le-ai comis in Romania. Destul de greu, dar nu imposibil. Totusi, pe ansamblu, e mult mai bine decât acum 20 de ani.

In al treilea rând, UE a insemnat un izvor nesecat de fonduri pentru o seama de capitalisti români care au stiut sa dea bine din condei si sa apese pârghiile potrivite. Pentru restul populatiei, acest câstig e cu minus.

In al patrulea rând, va las pe voi sa identificati restul beneficiilor, daca vor fi existând. Pentru ca eu voi trece la pagube.

Cea mai importanta categorie de pagube este cea legata de resursele nationale. Aderarea la UE s-a facut in stilul “voi ne dati petrolul, noi inchidem ochii si ne facem ca nu am vazut ca nu indepliniti conditiile de aderare”. Asa am pierdut petrolul si gazele. Am fost obligati sa oprim extractia de carbune, pe motiv ca purtam sapca.

Distributia energiei electrice si-au impartit-o nemtii si italienii. Bancile le-au luat grecii, francezii si austriecii.

Mai grav este ca nici deciziile politice nu se mai iau la Bucuresti, ci sunt luate la Bruxelles. Legile noastre sunt interpretate dupa cum vrea cancelarul Germaniei.

As vrea sa cred ca doar acestea sunt pierderile României in relatia cu UE. Dar, din pacate, acesta este doar vârful aisbergului. Pentru ca fiecare dintre pierderile enumerate genereaza consecinte care se propaga in economie, in societate si in viata politica.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri