Consiliul Județean Bacău continuă să susțină excelența în educație și în acest an, printr-o inițiativă menită să recompenseze simbolic munca și performanțele elevilor de top.
Președintele CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a anunțat astăzi că toți elevii care au obținut media minimă 9,50 la Examenul Național de Bacalaureat – sesiunea iunie 2025, vor beneficia de abonamente gratuite la Young Island Festival 2025, eveniment care va avea loc între 31 iulie și 4 august.
🎉 Festivalul Young Island, devenit un reper cultural pentru tineretul băcăuan, va deveni astfel nu doar un prilej de distracție, ci și un spațiu de recunoaștere publică a valorii educaționale.
„Performanțele deosebite ale elevilor băcăuani merită recunoscute la justa lor valoare. Acest gest simbolic este o formă de apreciere sinceră din partea instituției noastre pentru cei care au dus Bacăul pe podiumul național”, a transmis Cristina Breahnă-Pravăț.
📋 Consiliul Județean a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Bacău lista finală a elevilor eligibili, după încheierea soluționării contestațiilor, și a inițiat discuții cu organizatorii festivalului pentru a pune bazele unui parteneriat durabil.
Totodată, președinta CJ a anunțat că Regulamentul privind acordarea stimulentelor financiare pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și examene naționale, precum și pentru profesorii îndrumători, a fost finalizat și urmează să fie promovat în perioada următoare în cadrul ședințelor deliberative.
„Mulțumim tuturor elevilor și cadrelor didactice pentru efortul depus și pentru promovarea imaginii Județului Bacău prin rezultatele excepționale obținute”, a încheiat Breahnă-Pravăț.
Conform aplicației bacalaureat.edu.ro , în județul Bacău sunt 323 de elevi care au obținut nota peste 9.50 (inclusiv 9.50).