20 mai 2024
Actualitate„Dumitru Sechelariu, așa cum l-am cunoscut eu”

„Dumitru Sechelariu, așa cum l-am cunoscut eu”

Fostul campion european de juniori la box, Ciprian Ciocan evocă amintirea celui ce a fost primarul Bacăului chiar în ziua în care acesta ar fi împlinit vârsta de 65 de ani. Sechelariu a fost primul sponsor al lui Ciocan, în perioada în care pugilistul băcăuan cucerea titluri în serie la categoria super-grea

Astăzi, 14 iulie 2023, fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu ar fi împlinit 65 de ani. Din păcate, mosorul vieții sale a ajuns la capăt mai devreme. Mult prea devreme. Sechelariu și-a luat rămas bun de la de această lume la nici 55 de ani. Dar, deși au trecut mai bine de zece ani de la dispariția sa, despre Seche continuă să se vorbească. Unii dau cu pietre. Alții, în schimb, își dau jos pălăria. E loc de orice, dar nu și de indiferență. În 2023, numele lui Dumitru Sechelariu continuă să fie pe buzele celor din jur. A celor care-și amintesc totul bine, foarte bine, precum și a celor cu amintiri estompate sau chiar deformate. A celor care pun mâna pe pietre și a celor o duc la borul pălăriei. A celor care l-au cunoscut îndeaproape pe cel ce a fost primar, om de afaceri și finanțator, dar și a celor care doar pretind că l-au cunoscut. Fostul campion european de box la juniori, Ciprian Ciocan păstrează și el pe buze numele lui Sechelariu. Așa cum îi păstrează amintirea în suflet. „A fost primul meu sponsor din perioada în care activam ca boxer. Și nu doar atât, dar mi-a fost ca un tată”, povestește Ciocan, care, deloc întâmplător, nu i-a spus niciodată lui Seche altfel decât „tată”. Ciprian Ciocan este, la rândul său, un personaj controversat. Numai că toate aceste rânduri nu sunt despre cum se încaieră cei buni cu cei răi și nici cine câștigă până la urmă, asta dacă este să câștige cineva. Sunt rânduri despre viață, cu buni și răi, cu bune și rele. Derulăm mosorul și descoperim cum o parte din firul vieții lui Ciprian Ciocan s-a împletit cu cel al lui Dumitru Sechelariu. 

Un vis neîmplinit

 



-Să trăiești, Ciprian? Cum îți este viața?

-Mulțumesc de întrebare, nu mă plâng. Sunt bine alături de toți ai mei. Merg pe 50 de ani și fac în așa fel încât să mă amăgesc că am din nou 20 sau 30. Sigur că asta nu-i ușor; mai sunt și unele probleme de sănătate. Mai nou, îmi cam dă de furcă un diabet- boală boierească- dar cu atenție, cumpătare și multă mișcare încerc să uit ceea ce-mi amintește, vrând-nevrând, buletinul.

-Văd că ai început să câștigi meciul cu cântarul.

-O, da, am slăbit bine. Și chiar dădusem jos și mai mult, dar în ultima vreme am tot fost plecat- Spania, Franța- și m-am cam lenevit în ceea ce privește mișcarea. Țin să-ți spun că merg pe jos cel puțin o oră pe zi. Mersul îmi face foarte bine.

-Ne-am întâlnit să vorbim despre 14 iulie care este și Ziua Franței, dar…

-Știu foarte bine de ce ne-am întâlnit și chiar mă bucur că te-ai gândit la mine cu prilejul acestei zile care reprezintă ziua de naștere a lui Doru Sechelariu. Tata. Unii i se adresau cu „domnule primar”, alții cu „dom președinte”, iar cei mai familiari îi ziceau „Doru”. Eu i-am spus mereu „tata”.

-Chiar, de ce-i spuneai așa?

-Simplu: pentru că mi-a fost ca un tată. Să știi că el a fost ca un tată pentru foarte multe persoane. Din păcate, peste ani, unii au uitat. Și l-au uitat. Eu nu pot să uit, nu am voie să uit. Aveam 17 ani când l-am cunoscut și a devenit primul meu sponsor. Practic, eram un copil. Îmi spunea că dacă îmi voi folosi întregul potențial și voi munci pe brânci, voi ajunge campion olimpic. Ăsta era visul lui referitor la cariera mea de boxer. Țin minte că umpluse stațiile Selena- care, pe atunci, la începutul anilor 90, erau printre puținele magazine non-stop din toată țara- cu postere care mă reprezentau și aveau următorul slogan: „Voi fi campion olimpic”. Din păcate, visul ăsta al lui nu s-a împlinit. E clar că puteam ajunge mult mai sus, dar, privind în urmă, pe lângă o serie de regrete, sunt și multe satisfacții majore.

-Înainte de toate, titlul de campion european de juniori din 1992.

-La Edinburgh, în Scoția. Am avut un traseu perfect, dar adevărul este că și mă pregătisem foarte bine, iar aici tata, adică Sechelariu, a avut un rol extraordinar de important. Încă de la bun început s-a implicat total.

 

Broderie șmecherie

 

-Apropo, îți mai aduci aminte prima întâlnire cu el?

-Hai să fac o mică paranteză. Eu am început boxul datorită fratelui meu mai mare. Ulterior, el s-a lăsat, eu am continuat. Am lucrat cu nea Nicu Cara, apoi cu maestrul Cojan, după care m-a remarcat Relu Auraș, care i-a vorbit de mine lui Sechelariu. Eram pe val, campion ani la rând la grea și apoi la super-grea, începând cu 1989 și intrasem în circuitul lotului național. I-am fost prezentat lui Doru Sechelariu, care mi-a spus că am toate șansele să devin campion european și că se va ocupa de mine astfel încât să nu-mi lipsească nimic. Închid paranteza și ajung nu la prima întâlnire cu Seche, ci la una cu adevărat memorabilă și ai să vezi de ce. La scurt timp după ce mă luase sub aripa sa, mă sună și-mi spune că a doua zi mă așteaptă la Compania Selena pentru a-mi alege ce model de trening vreau pentru ca ulterior acesta să fie inscripționat cu numele sponsorului, Selena. Ce am făcut eu? Ca să-l impresionez, m-am prezentat la întâlnirea de a doua zi cu singurul trening pe care-l aveam- țin minte că era unul roz, asta era culoarea, ce să-i faci, nu găseai pe toate drumurile, ca acum- pe care am avut grijă să fie brodată la un atelier de croitorie inscripția Selena. A fost o mișcare care l-a dat gata pe tata Seche. L-am cucerit cu asta.

-Adevărul că a ținut mult la tine.

-Doamne, Dane, câte a făcut omul ăsta pentru mine în acei ani! De la chestii care pot părea lipsite de importanță- găseam mereu câte o ciocolată pe pernă în cantonament și știam că-i de la el- până la gesturi cu adevărat impresionante. S-a ocupat îndeaproape de pregătirea mea în vederea Europenelor și Mondialelor. A venit acasă la mine, în Izvoare, pentru a vorbi cu părinții mei. A adus 150 de pui- 150, fratele meu, că nici nu știam unde să-i depozităm- și le-a spus a lor mei că am nevoie de hrană consistentă și sănătoasă dacă vreau să fac performanță. La antrenamente, mă punea să alerg pe o pantă abruptă rău și când a văzut că tot alunec- aveam în picioare teniși de Drăgășani- mi-a adus a doua zi șapte perechi de adidași, inclusiv cu crampoane. Nu exagerez, șapte perechi! Bani? Nici nu mai zic.

O bancnotă de 5000 lei

-Chiar, mai ții minte care a fost prima sumă pe care ai primit-o din partea sa?

-Bine că ai pomenit, că am o poveste interesantă și cu asta. Mă cheamă la un moment dat la Selena și-mi spune că e foarte mulțumit de modul în care mă pregătesc. Și scoate imediat un teanc de 5000 de lei, pe care mi-l întinde spunându-mi: „Uite, să ai și tu deseară când ieși în oraș cu prietena”. Suma era una imensă și, îți mărturisesc cu toată sinceritatea, mi-a cam fost jenă să o iau. I-am și spus-o, dar el a insistat și mi-a zis: „Ai muncit bine, așa că simte-te bine deseară în oraș. Și insist să-i cheltui pe toți. Cum, e treaba ta”. Am luat banii și îmi aduc aminte că am fost cu prietena mea de atunci la Discoteca de la Universitate unde am dat dedicații peste dedicații- rupeam cu MC Hammer- și am făcut cinste la toți cei din jur, cunoscuți și necunoscuți. Apoi am mers la Discoteca de la Bazin unde am repetat figura. Asta m-a făcut pe mine să mă simt bine atunci: să dau dedicații și să fac cinste celorlalți. Nu fumam- prima țigară am pus-o în gură la 24 de ani la Club 33 și nici nu beam: primul pahar cu 50 de ceva tot pe la Club 33 l-am servit, mult mai târziu. E adevărat că viața mea de sportiv nu a fost mereu ordonată, dar la vremea aia ăsta eram. Nu aveam de unde să știu că Doru Sechelariu, adică tata, a pus pe cineva să mă urmărească în acea seară să vadă cum cheltui eu banii. Într-un fel, a vrut să mă  încerce, să vadă dacă mă îmbăt sau mai știu eu ce. Bucuria mea a fost să dau dedicații și să fac altora cinste din banii ăia pe care Seche îmi zisese că-i merit. Și din punctul ăsta de vedere am trecut testul, iar el mi-a și spus-o a doua zi. Poate că ce am făcut eu a fost o copilărie, dar el a apreciat genul ăsta de copilărie. Și ca știi ce a însemnat cu adevărat  pentru mine acea sumă pe care mi-a dat-o atunci, uite că, deși au trecut mai bine de 30 de ani, eu păstrez încă una din acele hârtii de 5000 lei.

Ciprian Ciocan își deschide portofelul și, dintr-un buzunar cu fermoar, scoate o hârtie de 5000 lei ieșită demult din uz pe care o ține împăturită cu grijă în patru.

-Impresionant. Nici nu știu cum să continui…

-Stai liniștit, continui eu. Să nu ai impresia însă că tata mă ținea pe palme. Cred că ți-am mai povestit cum, în pregătirea pentru Mondialele din Canada, m-a dus la vila sa de la Ardeoani și m-a pus să sparg o mașină plină cu cioate. Mi-a dat barosul de zece kile, o pană de inox și una de fier. „Vezi pana asta de inox? Când o lovești, să-ți imaginezi că boxezi cu rusul. Iar cealaltă, care-i de fier și închisă la culoare, e cubanezul. Tu doar ai impresia că spargi lemne; de fapt lupți cu rusul și cubanezul la Mondiale”, îmi tot cânta tata. Nu am avut încotro, și am început să-i dau bătaie: la rus și la cubanez. Ziceai că-s Rocky, nu alta! Ce mi-a trecut prin cap la un moment dat? Ia să rup eu coada de la baros și să scap astfel de corovoadă. Crezi că a ținut? Tata a pus să fie sudată coada la baros și am trecut din nou la tăiat cioate, adică la lovituri contra rusului și a cubanezului.

Singurul KO din carieră 

-Mi-ai mai povestit și cum te-a alergat cu mașina.

-Cu Volvo-ul său. Aoleo! Alt chin, mai mare. M-a pus să alerg pe șosea de la Ardeoani la Bacău. I-am explicat că-mi dau duhul pe drum, iar el m-a liniștit: „Ne auzim la telefon. În momentul în care pleci în alergare spre Bacău, mă pun și eu în mișcare, în sens invers, cu mașina și ne intersectăm pe drum. Dar vezi să nu ne intersectăm la trei sau patru kilometri de Ardeoani că stricăm prietenia și nu te mai duc cu mașina la Bacău. Dacă faci figuri de-astea, vii pe jos tot drumul”. Am pornit în alergare și țin minte că eram îmbrăcat într-un fâș închis până la gât și mă treceau toate transpirațiile. Alergam, simțeam cum mi se înmoaie picioarele, dar și cum mi se lungește gâtul în speranța că, după atâtea Dacii, camioane și căruțe, voi vedea, în sfârșit, Volvo-ul lui Doru Sechelariu. La Mărgineni am simțit că nu mai pot. Am oprit o mașină- întâmplarea a făcut să fie chiar o ambulanță- și așa am ajuns acasă. Exact în momentul în care am intrat în casă, a sunat telefonul. Evident, era Sechelariu, care mi-a zis: „Dacă ai ajuns, înseamnă că te-ai grăbit și mai înseamnă ceva: că ești bun pentru Mondiale”.

-Și totuși, oricât de bun erai, ai fost la un pas de a rata Mondialele din Canada.

-Așa e, că doar tu știi bine cum a fost. Uff! Se organizează la Bacău „Mănușa Carpaților”, ca un test pregătitor pentru Campionatele Mondiale. Aveam meci cu un rus pe care-l bătusem rău la Europene. În loc să fiu concentrat sută la sută, îmi iau nasul pe sus, ba mai pierd și noaptea dinaintea meciului și să vezi ce n-ai văzut: rusul îmi administrează primul și ultimul Knock-Out din carieră. Jur că ăla a fost unicul KO din întreaga mea carieră. Și unde? La mine, acasă, la Bacău. Am crezut că se prăbușește cerul pe mine, mai ales că Federația a început să se codească: păi ce să-l mai trimitem pe Ciocan la Mondiale? Pariem pe cai morți?

– Dar „tata” ce ți-a zis?

Și tata Seche era supărat rău, dar a vrut, totuși, să-mi mai dea o șansă. Și, sfătuindu-se cu Relu Auraș, s-a decis să mă trimită la Naționalele de Tineret, adică la o categorie superioară de vârstă. Câștigam Naționalele de Tineret de la Sibiu? Mergeam la Mondialele de Juniori din Canada. Misiunea era grea, grea tare pentru că înfruntam adversari mult mai experimentați, în frunte cu Viorel Bercaru, greul-greilor.

„Fără medalie, nu te întorci”

-Cu toate astea, ai ajuns în finală. Evident, cu Bercaru.

– În ziua finalei eram copleșit de gânduri. Știam că Bercaru nu glumește: le dă „somn” la toți. Am ieșit din hotel să mă plimb puțin și să-mi mai limpezesc gândurile. Trecând pe lângă un chișoc de ziare, văd o revistă care-l avea pe copertă pe „Dumitru Sechelariu, omul de afaceri băcăuan numărul 1”. Ei bine, asta mi-a dat un elan fantastic. M-am oprit la primul telefon public- nu existau pe atunci mobile- și am sunat la Compania Selena. Am avut noroc să-l găsesc pe Seche la birou și i-am aruncat-o: „Auzi, tată? Așa cum dumneata ești numărul 1 în lumea afacerilor, la fel voi fi și eu deseară numărul 1 în boxul românesc de Tineret. Nu pot să te fac de rușine”. Simțeam că sparg norii. Urmarea? L-am învins pe Bercaru prin KO în prima repriză. Cum a bătut gongul, cum m-am repezit la el și, după ce i-am demolat garda cu stânga, l-am făcut KO cu un upercut de dreapta. Bercaru era pe jos, eu mă cățăram, de bucurie, pe corzile ringului, iar lumea din sală se freca la ochi de uimire.

-Și așa ai ajuns la Mondialele din Canada. Unde…

-Unde nu aș fi ratat niciodată semifinala dacă arbitrii – au scris-o și ziarele- nu m-ar fi depunctat în mod eronat pentru ceea ce a fost considerată o lovitură cu mănușa deschisă  contra unui cehoslovac, exact pe finalul meciului. Așa, de la 6-5 pentru mine s-a făcut 5-4 pentru el, și imediat după aceea a sunat gongul de final. Înainte de Mondiale, Doru Sechelariu mă avertizase la modul categoric: „Cipriane, nu zic să ieși neapărat campion deși ai toate calitățile să iei aurul mondial. Dar fără o medalie, nu ai ce căuta acasă”. Și, având în vedere că nu am luat medalie, am rămas în Canada. Pam-pam! Minte de copil…

-Iar Seche îți tot trimitea bani ca să te întorci acasă.

-Din câte știu eu, Dumitru Sechelariu a fost primul român care a reușit să trimită bani în Canada. Vorbim de primii ani 90, atunci când prin Poștă puteai primi bani din Canada și America, dar în niciun caz nu puteai trimite. După o vreme, m-am întors, în sfârșit, în țară.

Dar din dar

-Cum te-a primit „tata”?

-Evident, a fost supărat pe mine. Era jale dacă o comiteai. Avea însă un suflet imens, așa că, până la urmă, a trecut peste toate. Suntem oameni, cu toții greșim.

 

-Hai să-ți spun o chestie pe care nu cred că o știi. De fapt, sigur nu o știi. Prin 1997, la un meci al FCM Bacău, unul dintre ziariștii veniți de la București l-a rugat pe Sechelariu să povestească felul în care a relansat în 1993 cariera lui Feri Vaștag până la statutul de campion mondial. La un moment dat, Seche a spus că „sigur că putem vorbi despre Francisc Vaștag, dar la fel de bine putem vorbi și despre Ciprian Ciocan”. Eu am interpretat acele vorbe la modul: „Pentru mine, Ciocan a fost la nivelul lui Vaștag, chiar dacă nu s-a încununat campion mondial”.

Discuția se frânge pentru câtva timp pentru că în ochii lui Ciprian Ciocan apar lacrimi. E vizibil emoționat de poveste și nu face nimic pentru a ascunde acest lucru. Primul care sparge tăcerea este fostul super-greu.

-M-a emoționat foarte mult ce mi-ai spus. Nu știam. Mă bucur că mi-ai povestit întâmplarea asta pentru că ea îmi demonstrează, dacă mai era nevoie, că a ținut foarte mult la mine. Și să știi că eu nu i-am întors spatele. După 2004, când nu a mai fost primarul Bacăului, i-am făcut o vizită. Îmi mergea bine- afacerea cu sucuri era super OK- și i-am spus că nu am nevoie de nimic de la el, dar că vreau să-i fiu alături și, dacă pot, să-l ajut, așa cum făcuse și el cu mine. Nu mi-a spus nimic, dar m-a luat în brațe și a izbucnit în lacrimi. Era destul de singur, mulți îl uitaseră și asta îl mâhnea. Și apropo de tristețe: cred că, dacă ar mai trăi acum, s-ar supăra grozav să vadă cum a ajuns să arate orașul ăsta. Sunt mulți care-l critică și acum, dar eu pun o singură întrebare: la aproape 20 de ani de când Sechelariu nu mai este primar, oare orașul arată mai bine sau mai rău decât în vremea lui? Hai să facem o comparație, că doar așa cred că ne putem da seama. Îmi asum ce spun: Dumitru Sechelariu a fost cel care a pus Bacăul pe hartă. Uite, în încheiere, aș vrea să scrii în felul următor: Dumitru Sechelariu s-a născut frumos, a trăit frumos și a murit frumos.

 

-Aș vrea totuși ca încheierea să sune altfel. Dincolo de păcate, Sechelariu a avut calități incontestabile. Iar una dintre acestea a fost generozitatea. Știu că și tu faci tot felul de donații, ajuți oameni în dificultate. Te-a inspirat în vreun fel din acest punct de vedere cel pe care tu l-ai numit „tată”?

-Bineînțeles. Nu ai cum să nu fii marcat de gesturile unui om pe care l-ai avut atât timp lângă tine. Mai ales când vorbim de gesturi caritabile, iar la acest capitol Dumitru Sechelariu a fost un adevărat campion. Ajut și eu, după posibilitățile mele, pe cei aflați în nevoie pentru că dar din dar se face Raiul. Iar uneori, feedback-ul care apare te lasă, pur și simplu, fără cuvinte. Cel mai grăitor exemplu este al unei femei paralizate din Săucești. Într-o toamnă i-am dus alimente și ce am crezut eu că ar mai avea nevoie, iar la despărțire, am asigurat-o că Moș Crăciun nu o va ocoli cu ocazia  Sărbătorilor de Iarnă. Știi ce mi-a spus? „Vreau doar să știu că nu sunt singură, că veți deschide ușa și că îmi veți trece pragul”. Nu-și dorea decât să știe că cineva îi va deschide ușa! Uite, astea sunt lecțiile de viață din care cu toții ar trebui să învățăm câte ceva.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri