Duminica a 23-a de peste an

Duminica a XXIII-a din timpul de peste an ne provoacă să vedem în faptele minunate ale Domnului un imbold și pentru viața noastră spirituală. Isus este prezentat ca trecând prin ținutul Decapole, un loc considerat păgân. Aici este semnificativ să vedem că ceea ce pentru oameni este considerat păgân sau pierdut, pentru Cristos nu este deloc așa. Decapole devine locul manifestării puterii lui Cristos. Evanghelia subliniază că cel surdomut este adus la Cristos, cu alte cuvinte, condiția sa nu îi permitea să facă niciun pas spre Cristos.
Isus îl ia deoparte și face pentru el ceea ce nimeni nu putea face, o minune, punând degetele în urechi și cu salivă atingându-i limba. Dincolo de aceste gesturi exterioare, vedem apropierea fizică a lui Cristos de cel bolnav. De fapt, dintotdeauna Isus a manifestat o atenție și o grijă deosebită faţă de cei bolnavi și săraci, de cei marginalizați sau păcătoși. Este și ceea ce sfântul Iacob în lectura a doua ne invită astăzi, să auzim strigătul celui sărac și să-i venim în ajutor. Într-o zi, un om se plângea lui Dumnezeu de toate nedreptățile din lume, de toată sărăcia care există, de cei bolnavi și părăsiți, întrebându-l pe Domnul de ce nu intervine și astfel să rezolve aceste probleme. Iar Dumnezeu, printr-o șoaptă divină, îi spuse: „Pentru toate acestea te-am creat pe tine”!
Iată care este misiunea noastră de creștini, poate nu aceea de a vindeca, acest lucru l-a făcut Cristos, dar de a fi alături de cel sărac, de cel bolnav. Ei nu au nevoie poate de vindecare, dar de cineva care să le fie alături.
Isus îl vindecă spunând aceste cuvinte: „Effata”, adică „Deschide-te”, spărgând pragul surzeniei și al muțeniei. Astăzi poate aceste dificultăți au rezolvare din partea științei, dar cuvântul Domnului vrea să ne facă atenți mai ales la acea boală spirituală a muțeniei sau surzeniei spirituale. Secolul nostru poate fi adesea caracterizat de o muțenie cronică, de această incapacitate de a ne deschide gura să îl lăudăm pe Domnul. Ori Cristos ne spune astăzi tuturor să ne deschidem, să fim surzi și muți doar în fața păcatului pe care să nu îl primim în viața noastră, dar să deschidem ușa inimii noastre spre El și spre aproapele.
Mulțumindu-i Domnului pentru darurile fizice ale auzului și al graiului, să ne lăsăm pătrunși de spiritul lui Cristos care ne invită să fim alături de cel în suferință, sărăcie ori într-un impas spiritual.
Pr. Marius Cătălin Alistar,
Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” Luizi-Călugăra

Alte articole