Indivizii care critică măsurile de protecție socială nu știu sau, dacă știu, uită că societatea a apărut tocmai ca urmare a nevoii de solidaritate. Uită, de asemenea, că ei înșiși sunt în putere și se pot descurca singuri doar câteva decenii. Până la 20-25 de ani cresc și învață, fiind susținuți de părinți și de stat. De la 25 la 65 de ani muncesc, unii, foarte puțini, fără a avea nevoie de servicii și concedii medicale.

Alții sunt mai puțin norocoși: se accidentează, fac boli profesionale sau boli cronice și au nevoie de indemnizații sau pensii de boală/invaliditate ca să se întrețină. Și indivizii sănătoși au nevoie de banii statului care vin, de fapt, din contribuțiile semenilor. Devenind părinți beneficiază, prin copiii lor, de alocație, medic de familie, rețete compensate și învățământ gratuit, așa cum e, veșnic criticat și perfectibil. Unii nu se îmbolnăvesc și nu au copii.

Realitatea e că nimeni nu primește exact atât cât plătește deoarece nu acesta e scopul sistemului. Rațiunea pentru care există servicii sociale și medicale este ca membrii comunității să nu piară dacă, din nefericire, ajung într-o situație de criză. E, poate, modalitatea prin care omul a redus puterea selecției naturale de a-i elimina din cursă pe cei slabi. Devenim mai slabi atunci când îmbătrânim, dar putem privi bătrânețea și altfel, nu doar din perspectiva neputinței. Senectutea e perioada în care oamenii întorc societății toată învățătura și înțelepciunea acumulată.

Ar trebui ne îmbogățim cu amintirile vârstnicilor, să ne molipsim de curajul și optimismul lor. Știu mulți bătrânei care fac lecțiile cu nepoții, îi învață să joace șah, gătesc alături de tineri, împărtășindu-le secrete culinare, îi ajută la cumpărături. Sunt recunoscătoare organizațiilor care valorifică talentul lor, îi ajută să socializeze și îi fac fericiți.

Pare de necrezut, dar există politicieni și analiști care afirmă că vârstnicii costă prea mult și nu produc nimic. Fals, „produc” multă emoție, multe bucurii. (Apropo, Moș Neculai și Moș Crăciun sunt vârstnici!) Îmi doresc ca guvernanții care vor stabili programele sociale pentru 2030 să nu fie dintre cei care se simt nemuritori și cred că n-au nevoie de comunitate, de natură, de țară, de planetă…