19 aprilie 2024
Top StoryDouă case au fost mistuite de foc

Două case au fost mistuite de foc

Miercuri, în prima parte a zilei, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea a două incendii izbucnite în comunele Motoşeni şi Mărgineni, la două locuinţe.

Prima alertă s-a dat dimineaţă, la ora 8.30, când casa unei bătrâne de 82 de ani, din satul Prisaca, comuna Motoşeni, a fost cuprinsă de foc.

Aici au intervenit salvatorii de la Secţia Podu Turcului cu o autospecială, care au stins incendiul după mai bine de două ore, dar casa şi anexele, care se întindeau pe o suprafaţă de circa 80 de mp au fost distruse în totalitate, flăcările degradând şi circa 30 de mp dintr-o anexă vecină. Militarii au stabilit, la final, că totul ar fi pornit de la un scurtcircuit produs la un frigider.



În jurul orei 10.30, şi pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost anunţaţi că arde o locuinţă din satul Podiş, din comuna Mărgineni. Când au ajuns acolo, imobilul, care aprţinea unui bărbat de 48 de ani, era cuprins de flăcări mari şi exista pericolul să se extindă şi la casa vecină.

Militarii l-au localizat şi au reuşit să lichideze incendiul la 11.45, dar şi aici pagubele au fost însemnate. Focul a distrus acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de 100 mp, 50 mp din casă, bunurile din interior şi o anexă, cauza probabilă fiind efectul termic al curentului electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri