29 martie 2024
Top StoryDin toamnă, Wizz Air aterizează în Bacău

Din toamnă, Wizz Air aterizează în Bacău

O veste care era demult așteptată de numeroși băcăuani începe să se materializeze începând din acest an. Astfel, compania de zbor low cost ungurească Wizz Air, unul dintre cei mai importanți operatori aerieni din țară, va începe să facă transporturi de călători de pe Aeroportul Internațional „George Bacovia” din Bacău. Primele călătorii vor putea fi făcute din toamnă, când aeronavele companiei vor zbura spre 12 destinații din șase țări europene.

Anunțul a fost făcut de însuși președintele companiei Wizz Air, József Váradi, care a venit special în Bacău pentru a susține o conferință de presă.

„Sunt onorat să vă anunț că vom avea zboruri din Bacău, cu două aeronave, începând din 29 octombrie, când, practic, va debuta programul de iarnă. Astfel, compania noastră va crește în regiune, adăugând 700.000 de locuri pentru pasageri celor deja existente, prin zborurile din Bacău, un punct strategic pentru regiune. Din 12 august, veți putea vedea programul zborurilor de pe aeroportul din Bacău către destinații cum ar fi Marea Britanie, Italia, Belgia, Germania, Cipru și Danemarca. Rețeua noastră din regiune presupune 37 de rute, ceea ce este un avantaj, fiind zboruri directe către o varietate de destinații din Europa, dând astfel posibilitatea oamenilor să zboare în diferite țări sau altor persoane să vină în această regiune.” József Váradi, președintele companiei Wizz Air



 

Astfel, după aproape doi ani de negocieri, Wizz Air devine cea de-a doua companie care va transporta călători de la și spre Bacău, baza din Bacău alăturându-se celorlalte 7 deja existente la nivelul întregii țări. Înființarea celei mai noi baze va determina o creștere economică în regiune, prin dezvoltarea conexiunilor dintre estul României și alte țări europene. În plus, prin rețeaua extinsă de 37 de rute Wizz Air către regiunea Moldovei din România – inclusiv 18 rute către Iași și 7 rute către Suceava – va fi sprijinit turismul local, aducând mai mult capital în regiune și, evident, conectând Bacăul cu destinații noi.

 

„Vă urez un bine venit, în județul Bacău. O veste mult așteptată de către noi, toți, aceea de a avea astăzi, prin compania Wizz Air, noi zboruri, către noi destinații. Este un efort al unei echipe care a construit frumos în ultimii ani, și serios, în acest aeroport internațional, prin proiecte majore de infratructură, care depășesc 60 de milioane de lei. Avem un terminal nou, un turn de control nou, o parcare nouă, precum și toate celelalte anexe, completate cu această stradă, a Aeroportului, o poartă de intrare în județ și în regiune. Continuăm cu modernizarea pistei aeroportului, pe o lungime de 2.500 de metri, cu sistem de balizaj, cu tot ce înseamnă sistem de colectare a apelor pluviale, o pistă modernă care ridică capacitatea portantă de la 19 la 65, ceea ce înseamnă că vor putea ateriza și aeronave cu o capacitate mai mare și de tonaj mai greu. Ne dorim o colaborare fructuoasă, de lungă durată și cu cât mai multe destinații.” Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

 

Noua bază din Bacău va crea peste 70 de noi locuri de muncă directe în cadrul companiei și multe alte locuri de muncă în industriile asociate.

Din toamnă, cu 89 de lei, spre aproape toată Europa

Zborurile vor fi valabile din 29 octombrie, compania venind inclusiv cu prețuri extrem de atractive, care pornesc de la 19,99 euro (89 lei) pe călătorie. Cele două aeronave de tip Airbus A 320 care vor opera de pe aeroportul din Bacău vor zbura către destinații ca Italia, Germania, Cipru, Marea Britanie, Danermarca și Belgia. În total, vor fi 12 noi rute: Torino, Veneția Treviso, Bologna, Roma Fiumicino, Milano Bergamo, Catania (Italia), Larnaca (Cipru), Londra Luton, Liverpool (Marea Britanie), Memmingen / München Vest (Germania), Billund (Danemarca) și Bruxelles Charleroi (Belgia).

„Este o zi importantă pentru noi, echipa Aeroportului din Bacău, dar și pentru toți locuitorii județului și din împrejurimi. Pentru că mereu am fost întrebați când vom mai avea încă o companie de zbor în Bacău. Suntem bucuroși că dorința s-a concretizat cu venirea Wizz Air, pentru că piața în materie de transport aerian este în continuă dezvoltare, fie că vorbim de oameni de afaceri, oameni care merg la lucru sau de pasionați de turism, iar pasagerii au nevoie de dumneavoastră ca să zboare. Ne punem mari speranțe în profesionalismul companiei pe care o conduceți și vom fi alături de dumneavoastră.” Oana Chelaru, Președintele Executiv al Aeroportului „George Enescu” din Bacău

 

Zboruri sigure 100 %

În prezent, Wizz Air operează cu aeronave din gamele Airbus A320 și Airbus A320neo, recunoscute ca având emisii reduse de dioxid de carbon (57,2 gr/km/pasager). Cele 268 de aeronave pe care le va folosi compania îi va permite să își reducă în continuare amprenta de mediu cu 30% pentru fiecare pasager până în 2030. Pe de altă parte, reprezentanții companiei anunță măsuri de igienă crescute de călătorie, în condițiile actuale ale pandemiei de COVID – 19. Astfel, pe lângă purtatul măștii faciale pe tot parcursul zborului, atât de către echipajul de cabină, cât și de pasageri, aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală. De altfel, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. „Fiecare pasager primește la intrarea în aeronavă șervețele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless”, au subliniat reprezentanții companiei.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri