14 iunie 2024
ActualitateDigitalizarea în contexte noi de învățare și aplicare

Digitalizarea în contexte noi de învățare și aplicare

Povestea REAL IT continua, cu accelerare digitala  și cu  implicarea liceelor din 4 zări, sub o noua formă și inedită  apariție: 4IT. Dorința elevilor informaticieni și a profesorilor de a ține pasul cu transformările rapide din mediul educațional și de oferta diversă pe piața muncii (mai ales în domeniul comerțului electronic) s-a transformat treptat într-o experiență a succesului și creșterii motivației elevilor pentru o carieră IT.

Proiectul Erasmus+ 4IT, 2022-1-RO01-KA121-VET-000059611, este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, are grant aprobat de 184.048 euro și continuă o tradiție începută în anul 2013, când Colegiul Național „Gh. Vranceanu” din Bacău, coordonarorul proiectului, a obținut finanțare pentru prima dată pentru un astfel de proiect, ce vizează organizarea de stagii de practică în companii IT din Uniunea Europeană, pentru elevii de la clasele mate-info. 4IT răspunde în mod direct nevoilor comune identificate la nivelul consorțiului format din 4 licee din regiunea N-E a țării: Colegiul National „Gh. Vrănceanu” (coordonator), Bacău, Colegiul Național „Costache Negri”, Târgu Ocna, Colegiul National „Roman Vodă” Roman și Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău. „Parteneriatul nostru constituie și el o tradiție, având la bază principiile continuității și stabilității. Este al 3-lea proiect pe care îl realizăm în consorțiu deoarece ne dorim să fructificăm rezultatele proiectelor anterioare și să asigurăm sustenabilitatea rezultatelor proiectelor anterioare și a celor ulterioare. Vom pune în comun și vor partaja responsabilități legate de implementare (administrative, contractuale și financiare pentru mobilități, promovare și diseminare)”, au precizat participanții în proiect.

Scopul proiectului este creșterea atractivității claselor mate-info și calitatea serviciilor educaționale oferite elevilor de la acest profil, în vederea sprijinirii orientării elevilor către o cariera IT, în țară sau în străinatate, conform pregătirii lor inițiale.



Proiectul are urmatoarele obiective specifice:

  1. Dezvoltarea competențelor profesionale informatice ale elevilor de clasa a 11-a, profilul mate-info, din liceele din consorțiu, prin stagii de practică de 60 de ore, în companii IT dintr-o țară străină;
  2. Dezvoltarea competențelor cheie, soft skills, profesionale și personale ale elevilor și profesorilor prin participarea la mobilități europene;
  3. Creșterea capacității școlilor din consorțiu de a oferi servicii care răspund nevoilor, beneficiarilor direcți/indirecți, la standarde și prin instrumente europene.

La nivelul fiecarui colegiu se va organiza o selecție a grupului țintă, elevi clasa a 11 a, profil mate-info, ce susțin la finalul studiilor liceale „Atestat competențe profesionale informatică”: 22 elevi de la Colegiul Național „Gh. Vranceanu”, 16 de la Colegiul Național „Costache Negri”, Târgu Ocna, 18 de la Colegiul Național „Roman Vodă” Roman și 18 de la Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău. Participanții selectați vor urma un program pregătire (pedagogică, lingvistică și culturală), înainte de realizarea mobilităților de formare în Cipru, Spania și Portugalia.

„Vom colabora cu 3 companii IT de primire, precum și cu 3 companii intermediare, Rivensco Consulting LTD, Cipru, Universal Mobility SL, Spania și Associacao Intercultural Amigos da Mobilidade, Portugalia, care vor asigura plasamente de formare pentru elevi, conform unui Acord de Învățare. Elevii vor beneficia de stagii de formare sub îndrumarea unor tutori de practică, pentru dobândirea de competențe profesionale de realizare site-uri de comerț electronic, utilizand WordPress, XAMPP și WooCommerce. Recunoașterea competențelor dobândite de participanți se va face prin documentul Europass Mobility, care este recunoscut la nivel European”, au mai spus participanții în proiect.

Rezultatele proiectului vor fi reunite într-o expoziție digitală pe site-ul de proiect, ce va cuprinde site-urile de comerț electronic realizate de participanți în timpul stagiilor de practică.

Sustenabilitatea proiectului va fi asigurată prin cooperarea partenerilor pentru proiecte ulterioare iar participanții elevi vor fi formatori pentru colegii lor în cadrul unui Club IT. Rezultatele proiectului vor fi integrate în activitățile și proiectele școlilor și vor fi disponibile site-ul de proiect timp de 5 ani.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri