23 aprilie 2024
Top StoryDelegație chinezească în vizită la Onești

Delegație chinezească în vizită la Onești

Ieri, 21 august 2019, primarul municipiului Onești a primit o delegație oficială din orașul Suqian, Provincia Jiangsu China, ca urmare a “Înțelegerii de Colaborare” încheiate între cele două părți în anul 2018.

Delegația chineză a avut o scurtă întrevedere cu reprezentanții administrației publice publice locale, organizată la sediul instituției, după care au vizitat o serie de obiective de interes public și turistic din Onești și din apropierea municipiului Onești, pentru o mai bună cunoaștere și promovare a întregului areal de pe Valea Trotușului.

În decursul zilei au fost organizate vizite la Clubul Sportiv Municipal și la mai mulți agenți economici din localitate, de la care au fost solicitate informații și mostre de produse, care urmează a fi expuse la un important târg de comerț și industrie, ce va fi organizat în luna septembrie 2019 în orașul Suqian, sporind astfel șansele extinderii schimburilor comerciale pe piața chineză.



Ca urmare a discuțiilor purtate ieri și a opurtunităților prezentate, s-a stabilit ca la următoarea vizită oficialii chinezi să fie însoţiţi de o serie de investitori din Suqian, zona noastră prezentând un deosebit interes din punct de vedere economic și cultural.

Potrivit Înțelegerii de Colaborare semnate anul trecut, cooperarea dintre cele două părți îmbracă toate formele stabilite prin proiectele încheiate de comun acord în următoarele domenii: sănătate, asistență socială, științe medicale, economie, turism, educație, cultură și sport.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri