De ce este recomandat sa te inspiri de la specialistii in pariuri

    Esti parior incepator si abia acum incepi sa inveti cum sta treaba cu pariurile sportive? Sau deja te poti considera avansat in domeniu si crezi, ca majoritatea pariorilor, ca le stii deja pe toate si nu mai ai nimic de invatat?

    Ei bine, tot ce iti putem spune este ca, in oricare caz te-ai afla, este absolut indicat sa te inspiri, iar daca poti, chiar sa te si consulti, cu specialistii in domeniul pariurilor. Este spre binele tau, in primul rand, si al contului tau bancar, in al doilea, rand, daca putem sa si glumim putin pe tema asta

    De ce recomandam sa te inspiri de la tipsterii profesionisti



    Hai sa o zicem pe aia dreapta, chiar daca bunica mai stii leacurile alea babesti cu care te trata cand erai mai mic, parca tot mai indicat este sa te duci la medic atunci cand ai o problema de sanatate. Sau, chiar daca mai stii sa mesteresti cate ceva pe la motorul masinii, ca orice roman care se respecta, cand problemele sunt mai grave mergi la service! Tot asa sta treaba si cu pariurile sportive.

    Desi crezi ca stii “cu ce se mananca”, tot mai bine e sa folosesti sursele de inspiratie pe care acum le ai la indemana. Lesne si rapid, la un simplu click distanta si absolut gratuit. Un tipster profesionist, adica acea persoana care din asta traieste, nu unul si altul care in timpul liber mai da cate un pont la pariuri, prezinta o sumedenie de avantaje pentru tine.

    Este dedicat 24/24 acestei “meserii”. Am pus ghilimelele de rigoare, deoarece nu putem vorbi chiar despre o meserie. Dar vorbim de o persoana care isi dedica mare parte a timpului unei zile analizelor celor mai bune meciuri, celor mai importante sporturi. Este omul care se informeaza permanent despre echipe, despre sportivi, este permanent la curent cu ultimele stiri. Tu nu trebuie sa te mai stresezi prea tare sa te informezi. Ai totul la indemana. Profita de expertiza tipsterilor profesionisti

    Are o experienta ridicata in domeniul pariurilor. Ca in orice activitate, experienta face diferenta. Este si cazul, evident, al pariurilor sportive. Este normal sa fie asa. La inceput ai tendinta sa faci greseli. De exemplu sa combini pe biletul zilei la pariuri cote uriase cu cote infime. Si sa constati la final ca tocmai cotele alea mici te-au scos. Frustrant, nu? Sau, sa zicem ca esti amator de tenis. Nu e normal ca pe biletul zilei din tenis sa te bazezi pe un jucator specialist pe zgura, daca turneul se joaca pe hard, de exemplu.

    Este specializat pe un anumit sport. Da, ai auzit bine, Probabil ca ai intalnit multi tipsteri, asa zis profesionisti, care iti dau ponturi din toate sporturile la gramada. Incearca sa ii eviti, asta e sfatul nostru. Nimeni nu poate fi specialist in mai multe domenii. E ca in zicala celebra cand fugi dupa mai multi iepuri si nu prinzi niciunul. Cum ar fi sa mergi la un medic stomatolog, care in acelasi timp se ofera sa te si opereze pe cord deschis? Cred ca nu prea ai avea incredere, nu? Si atunci de ce crezci ca un tipster bun pe tenis poate fi si bun pe fotbal, hockey, baschet, etc? Fii atent la aceasta categorie, sfatul nostru.

    Un tipster adevarat isi va tine statistica corect. Daca nu gasesti statistica unui tipster, probabil are ceva de ascuns. Si ce ar putea ascunde daca nu rezultate slabe? Mai mult, daca il intrebi de o statistica a ponturilor oferite, cel mai probabil nu iti va raspunde. Asteapta-te la un mare Block din partea lui. Verifica permanent statistica pe care o afiseaza cu o statistica tinuta de tine. Sa nu cumva sa minta. Daca pe termen lung te vei convinge ca nu umbla la rezultate, atunci te poti baza pe el. Mare grija la acest aspect.

    Sper ca te-am lamurit in mare parte referitor la ce inseamna un tipster profesionist adevarat, la cum il poti recunoaste si, mai ales, la necesitatea de a urmari si a te inspira de la acestia. Nu ezita sa le pui intrebari. Un tipster profi iti va raspunde. Si nu iti va cere bani pe asta. Daca iti va solicita supert financiar, ai mare grija. E plin internetul de scammeri care pretind ca vand ponturi sigure la pariuri si nu sunt altceva decat niste tepari. Fii cu ochii in patru, analizeaza bine ce ofera fiecare tipster si joaca responsabil. Mult succes!

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"