Boboteaza marcheazã sfarsitul ciclului de sãrbãtori dedicate Anului Nou si este anchinatã purificãrii mediului anconjurãtor, an special a apelor, de fortele malefice. Poporul nostru a pastrat multe traditii frumoase in legatura cu aceasta zi. De Boboteazã se colindã, se prind farmecele si descantecele, se afla ursitul, se fac prorociri ale timpului, se soroceste vremea si belsugul holdelor in urmãtorul an si se deschide cerul. In localitatile asezate pe malul unui rau, pe malul Dunarii sau chiar pe tarmul marii, se obisnuieste ca preotul sa arunce o cruce de lemn in apa foarte rece, uneori chiar inghetata, dupa care sar cativa flacai curajosi pentru a o aduce inapoi. In toate bisericile, preotii fac agheasma (apa sfintita), cu care boteaza apele, oamenii, animalele si casele. In traditia populara romaneasca se crede ca in aceste zile animalele vorbesc, capatand puteri neobisnuite. Peste obiceiurile crestine de sfintire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus si multe practici pagane, cum ar fi afumarea grajdurilor si a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele insotite de tot felul de strigaturi si zgomote. Toate au, in general, un rol de curatire si de indepartare a raului. Traditia cere ca acum sa se manance piftie si grau fiert si sa se bea vin rosu. Dincolo, insa, de aceste obiceiuri populare, semnificatia principala a Bobotezei ramane una crestina, iar marea sarbatoare constituie un prilej de a incerca si noi, dupa puterile noastre, sa ne luminam sufletele, asa cum aminteste si troparul Bobotezei: „In Iordan botezandu-te Tu Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat, ca glasul Parintelui a marturisit Tie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, si Duhul a adeverit intarirea Cuvantului. Cel ce Te-ai aratat, Hristoase Dumnezeule si lumea ai luminat, slava Tie!”.
Scris de Lili ADOCHITEI
