În urmă cu doi ani trepidau termopanele blocurilor din centrul orașului. Pocnetele din bici (codrișca scurtă mânuită cu îndemânare de flăcăi, matisată cu sârmă), făceau minuni și spațiu în jur. Împletită în trei din fuior de cânepă, subțiată și adunată în șfichi cale de vre-o trei metri, codana bătea ecoul salvelor de tun alimentate cu carbid. Secretul? Un banal smoc de rafie legat în vârf. În funcție de zonă are diferite denumiri dar scopul este același: de a alunga spiritele rele. Bătaia e ruptă din Rai!
A fost o nebunie, în ghilimele. Un amalgan de culori, straie, instrumente. Buhaie din piele de câine tăbăcită, făcute să vibreze. Acustică dată de fire din coadă de păr furate de la iepe nespălate, muiate în borș, să incite instinctele ancestrale acum poleite sau îmbrăcate în franjuri de hârtie creponată. Ce carnaval la Rio? Tălăngi, clopoței, tobe… vuvuzele, că și Ultrașii au uitat că nu mai aveau cu cine să se bată la fotbal, dar tot aruncau cu petarde. Feerie! Mii de spectatori. Jandarmi și polițiști cu familiile la spectacol. Aplauze! Acum?
Acum ne bazăm pe statistici, procente. Liberi de a zburda puțin, scăpați din lesă dacă ne mai lasă Hotărârile de Guvern. Ce alegeți? Ursul care ar trebui să hiberneze, dar umblă după cadouri prin stațiuni, sau libera circulație de sărbători, cu datini și obiceiuri? Colinde, capre, călușari! Jieni și Irozi. Mascați? Steaua sus răsare / Ca o taină mare/ Ce lumii vestește…” Bine, mascați umblăm toți!
Urșii joacă în ritm de tobe de la jumătatea lunii decembrie pe străzile Bacăului. Parfum de tradiții pe bani puțini. Nori negri dinspre Est. La câte generații de anticorpi s-au adunat sub perii blănosului… Marele Urs de la Răsărit, încape și un covid! Nu contează la ce versiune de literă e grizleiul american, Gentle Ben din serialul difuzat și la noi exact când rușii invadau Cehoslovacia în 1968.
Năravul își schimbă doar părul. Dacă intrăm iar în era glacială, nu cu r, să fim optimiști dacă doar ne scormonește în coastă. Dinspre Vest se pare că tot va rămâne ceva după noi: „Ța ța ța Căprița mea, ori ești țap ori ești mia? Ce mai contează ce Gen-ar(e). Că din Ianuarie, în luna lui Genar, vrem nu vrem, intrăm iar în post la buzunare. Cu tot cu facturi. Pieptul de oraș în față și mult optimism! Să ne aducem aminte de tradiții, din imagini. Cum sărbătoream trecerea prin viață, rupând filele din calendar cu X, până în urmă cu doi ani?
…Și ne plângeam că e rău!
