Propaganda a reușit un lucru sinistru: i-a făcut pe români să-și urască în mod sincer țara. Un străin care vine la noi nu este întâmpinat niciodată cu zâmbete și cu vorbe bune despre locurile acestea; cam de fiecare dată gazda din România îl informează pe călător ce nașpa e aici, ce lume proastă populează aceste plaiuri și cât își dorește să plece de aici, să nu mai audă de țara asta.
Ura indusă prin metode științifice i-a făcut pe români nu doar să-și urască țara, ci să respingă orice idee care ar putea pune lucrurile într-o ordine.
Românul a ajuns să disprețuiască ideea de suveranitate națională, gândind ca și la 1866 că mai bine ne conduc străinii decât ai noștri și că, în general, cetățenii francezi, nemți sau austrieci știu mai bine de ce avem nevoie și e cât se poate de ok să le dăm mână liberă să decidă ce să ia de pe aici. Cea mai bună definiție am citit-o pe Facebook după alegeri și anume că propagandă a reușit să-i facă pe săracii din România să strige “moarte săracilor!” în piața publică.
Așadar, ăștia suntem. În condițiile în care românii au demosntrat prin vot că nu doresc să-și conserve suveranitatea, că nu doresc să fie conduși de la București, că îi doare în cot de resurse și de cine le fură, că, deși declarativ îi invidiază pe polonezi și pe unguri pentru ceea ce fac, românii, pur și simplu, fac lucrurile invers, asadar, în aceste condiții de ce și-ar mai bate unii capul să încerce să pună lucrurile în ordinea lor firească?
Pe un om decis să se sinucidă îl poți salva o dată, de două ori, dar nu-l poți salva mereu. Unui popor care dorește să dispară din istorie, care se amăgește că dacă va sta în genunchi va scăpa de sabie, ce poți să-i faci? Bine cu forța?!
Avem o adevărată tradiție în a-i lichida pe ăia care au încercat asta. Poți salva un popor care nu dorește să fie salvat?
