Cronica rutiera

    La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, poliţiştii au depistat în flagrant un bărbat de 35 ani în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Republicii din Bacău.
    Din verificările poliţiştilor a rezultat faptul că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Acesta s-a legitimat iniţial cu datele de stare civilă ale unei alte persoane.
    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi fals privind identitatea.

    În data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 00.00, politiștii au depistat şi oprit în trafic, pe raza satului Secuieni, un autoturism care se deplasa pe DN 2F din direcţia Secuieni către Odobeşti.
    Din cercetările poliţiştilor a rezultat că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 39 ani, din comuna Plopana, care nu poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în cauză a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, conducătorul auto a refuzând prelevarea mostrelor biologice de sânge.
    În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de refuzul prelevării mostrelor biologice şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

    La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 04:30, poliţiştii au depistat un tânăr de 21 de ani din comuna Cleja, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 2, pe raza localităţii Gheorghe Doja.
    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul în cauză a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.



    La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 13:30, poliţiştii au fost sesiyaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă pe D.N. 2, în afara localităţii Sascut.
    Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un bărbat de 49 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Adjud-Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 11 ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri, unde a rămas sub supraveghere.
    Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat si i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 18:30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N. 2, în localitatea Răcăciuni.
    Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 45 de ani, din comuna Racaciuni, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău-Adjud, a intrat in coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Tulcea, pe aceeiaşi direcţie de mers. Ansamblul de vehicule era oprit pe banda de siguranţă a sensului de mers Bacău-Adjud.
    În urma accidentului a rezultat vătămarea corporala a bărbatului de 45 ani, din comuna Răcăciuni, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a rămas internat.
    Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"