1 martie 2024
OpiniiRomâna pentru toțiCronica limbii, la cinci decenii (I)

Cronica limbii, la cinci decenii (I)

Unde? Când? Cine?

Revista „Ateneu” a deschis în 1973 o rubrică cu numele din titlu, nu întâmplător în luna martie. Este ediţia care anunţă numirea/ alegerea unui redactor-şef al publicaţiei: Constantin Călin, care în editorialul substanţial de pe prima pagină, „Poziţia revistei”, face cunoscută o disponibilitate: „Fiecare revistă îşi poate definitiva o arhitectură particulară, inconfundabilă”. Colegiul redacţional (Sergiu Adam, George Bălăiţă – redactor-şef adjunct –, Radu Cârneci, Cicerone Cernegura, Calistrat Costin, Horia Gane, Ovidiu Genaru, George Genoiu, Mihail Sabin, Vlad Sorianu) a aderat la acest ideal, iar unul dintre puncte a fost atenţia datorată limbii române, pusă  într-o rubrică de sine stătătoare. I-a fost încredinţată unui universitar care preda discipline din acest areal, Valerian Ciubotariu, de la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău, recunoscut pentru vasta cultură lingvistică („plesnea de deşteptăciune”, îşi aminteşte fostul său student Constantin Mihai, de la Valea Călugărească), dar şi pentru spiritul critic, combativ argumentat.

Începutul



Consistentă (coloana de la pagina 14 – ulterior, în pagina 5 – aduna 8-9000 de semne), rubrica s-a deschis cu recenzia cărţii unui autor de referinţă în lumea gramaticienilor: Sorin Stati, cu ale sale „Elemente de analiză sintactică” (E.D.P., 1972). Valerian Ciubotariu (16 august 1943 – 6 septembrie 1973) face o sinceră „Pledoarie pentru nou în studiul sintaxei”, dar nu se sfieşte să găsească şi câteva erori sau omisiuni. „Nu se face distincţia între juxtapunere şi parataxă, între juxtapunere şi asindeton”, observă lingvistul băcăuan, dovedind o extrem de subtilă cunoaştere a nuanţelor terminologice: dicţionarele generale (DEX) şi cele de specialitate (de ex.:, „Enciclopedia limbii române”, 2021) pun  semnul egal între juxtapunere şi parataxă. Primul are compoziţie etimologică din limba latină, iar al doilea, din limba greacă. Cât priveşte asindetonul (DOOM3 ne recomandă adoptarea scurtată a termenului: asindet), nici acesta nu e departe de juxtapunere, însemnând o „construcţie sintactică având funcţie stilistică, realizată prin suprimarea elementelor de relaţie (conjuncţii, rar şi prepoziţii) între componentele unui grup sintactic, ale unei propoziţii sau ale unei fraze: Veni, vidi, vici; Ai carte, ai parte”. După cum se vede, în primul caz este omisă conjuncţia coordonatoare „şi” (/Am venit, am văzut [şi] am învins/), iar în al doilea, conjuncţia subordonatoare „dacă” ([Dacă] ai carte, ai parte) (cf. Dicţionar de ştiinţe ale limbii, 2005).

Pasul doi 

În ediţia a doua, din aprilie, Valerian Ciubotariu s-a ocupat de „Stilul criticii şi istoriei literare”, citându-l pe G. Ivănescu, care găsea că „se scrie «într-o limbă adesea strălucitoare», dar că există  şi multe fapte criticabile”. Concluzia filologului băcăuan este previzibilă şi ne arată un spirit aplecat către rosturile intelectuale şi scriitoriceşti: „Tot ce scriem trebuie să poarte pecetea responsabilităţii faţă de cei care ne citesc”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri