28 aprilie 2024
ActualitateAviația militară băcăuană la centenar

Aviația militară băcăuană la centenar

Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” a primit astăzi, 16 iunie 2020, pecetea unui centenar în cadrul ceremoniei decorării Drapelului de Luptă cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, în semn de apreciere a profesionalismului şi a rezultatelor importante obţinute de către personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice şi pentru contribuţia avută la promovarea imaginii Armatei României.

Evenimentul a continuat cu ceremonialul religios de sfinţire a plăcii comemorative închinată celor care, timp de un secol, au fost în slujba aripilor româneşti.

“Municipiul Bacău găzduiește cu onoare un simbol al aviaţiei militare româneşti. Orașul nostru a fost și este ,,acasă” pentru oamenii care au ales să slujească țara cu pasiune, sacrificiu și rigoare. Acei oameni care, în înaltul cerului își află menirea, dar pot găsi și linia de demarcație dintre existență și eternitate”, a declarat primarul Cosmin Necula.



Tot cu acest prilej, col. (retr.) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a înmânat  Bazei 95 Aviație „Emblema de onoare”, iar comandantului unității, gl. fl. aer. Leonard-Gabriel Baraboi, Diploma de Excelență. Președintelui Filialei Cultul Eroilor i-a fost înmânată placheta aniversară a Bazei 95 Aeriene la centenarul „Aviațiunii din Moldova”. La final a fost lansată lucrarea „Istoricul bazei 95 Aeriană Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu (1920-2020), al cărei autor este plutonierul adjutant principal Sorin Grumuș.

„A fost un eveniment înălțător care marchează o istorie aviatică militară îndelungată la Bacău. Cei prezenți am avut ocazia să ne transpunem în timp și să ne reamintim de jertfele și sudoarea pe care eroii noștri le-au așezat la temelia dăinuirii noastre ca neam și țară. M-am simțit mândru că aviatorii de la Baza 95 Aeriană din Bacău au scris multe pagini de mare însemnătate din istoria celor 100 de ani de „aviațiune” în Moldova”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.

Misiune pentru apărarea spațiului aerian național

Înființat pe 16 iunie 1920 pe aerodromul Tecuci, Centrul de Instrucție al Aviațiunii, cu misiunea de a perfecționa pregătirea personalului navigant, tehnic și de alte specialități necesare aviației române, a devenit, în anul 1924 Centrul de Instrucție al Aeronauticii. După 1945, acesta a fost supus unor restructurări și redislocări și a funcționat la Mediaș, Tecuci și Buzău. În anul 1953, Centrul de Instrucție al Aeronauticii a fost desființat, dar de la 1 decembrie 1968 a fost reînființat pe aerodromul din Bacău.

Un an mai târziu, Centrul de Instrucție al Aviației a participat efectiv la trecerea tinerilor piloți pe avionul supersonic MiG-21 și la pregătirea cadrelor aviației militare pentru diferite funcții și specialități.

Unitatea a asigurat, de-a lungul timpului, trecerea pe avionul supersonic a peste 500 de piloți și pregătirea de specialitate a peste 6.000 de cadre din aviația militară.

La 25 august 1995, a luat naștere Baza 95 Aeriană de Aviație Vânătoare și Vânătoare Bombardament, destinată să asigure pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă ale Grupului 95 Aviație Vânătoare. Astfel, Baza 95 Aeriană a asigurat logistic zborul avionului MiG-21 „LanceR” încă din faza inițială, de cercetare și testare la societatea Aerostar.

De la 1 mai 2001, Baza 95 Aeriană de Aviație Vânătoare și Vânătoare Bombardament s-a transformat în Centrul 95 Trecere pe Avioane Supersonice, iar în anul 2004, a avut loc transformarea Centrului 95 Trecere pe Avioane Supersonice în Baza 95 Aeriană.

Baza 95 Aeriană are în dotare avioane IAR 99 Şoim şi elicoptere IAR 330 PUMA şi are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate.

De asemenea, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe ale Armatei României, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.

Baza 95 Aeriană a participat cu succes la numeroase exerciţii şi misiuni naţionale şi internaţionale şi este reprezentată cu succes de militari în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri