Centenar bacovian (1) / “Spunand Bacau, spui Bacovia; spunand Bacovia, spui Bacau”

@ interviu cu Gabriel Bacovia

Bacaul ii este – sau ar trebui sa-i fie – recunoscator fiului poetului macar pentru &#8222campania” probacoviana pe care a sustinut-o cu convingere si constant in anii cand s-a refugiat de la Bucuresti in urbea natala a tatalui sau. Daca noi am stiut sa profitam de &#8222mutatia in Bacau” a lui Gabriel, adica sa-l punem in valoare si nu doar sa-l tratam ca pe un obiect, nu e locul sa judecam sine ira et studio. Cert este ca, atat cat am putut, l-am provocat la marturisiri, i le-am completat, le-am laudat, adica am cautat sa-i insuflu permanent incredere in valoarea incomensurabila a confidentelor. Octavian Voicu, de care se simtea extrem de apropiat, era liantul esential al trioului, iar caietele sale cu insemnari il au pe Gabriel ca personaj principal.

Marturiile care urmeaza sunt inregistrate intr-unul dintre cei mai fertili ani bacauani ai lui Gabriel, cand se simtea dator sa faca publice achizitiile memoriei dintr-o perioada cand nu participa la intalnirile literare ale tatalui sau, ci tragea cu urechea dintr-o camera vecina si &#8222nota” in minte.

Gabriel Bacovia: – Referitor la poetul Bacovia, se poate afirma un lucru, pentru care s-ar putea sa pari lipsit de modestie: azi, mai mult ca oricand, si maine, si in viitor, spunand Bacau, spui Bacovia spunand Bacovia, spui Bacau. Unde te duci, de unde vii, Bacaul e orasul lui Bacovia.

Desigur, ne apropiem cu pasi repezi de toamna, in gradina incepe sa se acordeze vioara, greierii incep sa zimteze noaptea si pana la urma vom auzi &#8222de-atatea nopti” plouand, vom auzi &#8222materia plangand” si gandul ne va duce, de fiecare data, spre ploile bacoviene si spre &#8222locuintele lacustre”. Bacovia este un poet specific: ca structura lirica si constructie psihica, este produsul Bacaului. Este un produs natural pentru ca in targul de odinioara, acel loc unde – cum spune Sadoveanu – nu se intampla aproape nimic, un targ uitat si plin de dugheni si cotigare, se stia de &#8222painea cea noua pentru care duduia moara, de galbenii copii care se intorceau de la scoala sau de pale lucratoare ce aruncau o privire in zarea de azur ori de o frunza care se lasa pe o mana-ntinsa, care cere si asa mai departe. Toate acestea sunt realitati palpabile, luate si consemnate de poetul Bacovia din viata de zi cu zi, in care se desfasura zbuciumul bacauanilor de atunci.

I.D.: – Dumneavoastra sunteti cel care cunoasteti nemijlocit si deci temeinic sorgintea poeziilor tatalui dv. Pentru ca ati amintit adineauri cateva versuri din poezia &#8222Lacustra”, schitati-ne, va rog, biografia acestei poezii.

G.B.: -Din ceea ce mai pastrez eu asa, in amintire, din rarele contacte cu tatal meu, pot spune ca aceasta poezie a fost provocata de doua motive: daca luam geologic, vorbim de perioada lacustra, despre care tatal meu, un om universal, avea cunostinte. Citea din toate domeniile de creatie: stiinta, arta, pictura, cultura, el insusi fiind un valoros muzician si un valoros profesor de desen si caligrafie. Era singurul dintre confratii sai licentiat in drept, deci avea doua licente, despre care &#8222multimea anonima va avea in vedere”…

I.D.:- Iar al doilea motiv?

G.B.: – Al doilea motiv este legat de o realitate bacauana. Pe timpuri, veneau de la Piatra Neamt, de sus, spre Fabrica de Hartie &#8222Letea”, plutele pe Bistrita, cu tapinari (cei care le conduceau cu tapinele lungi) incarcate cu busteni, cu lemn masiv, spre a fi prelucrati. Pe marginea raului, din 100-200 de metri, erau niste refugii, cu picioarele sau pilonii fixati in mal. Cand era ploaie sau cand era pauza de masa, acesti tapinari sau plutasi se retrageau ori se adaposteau de ploile de vara, repezi, sau de cele de toamna, mocanesti (ploile bacoviene, lungi, de multe ori obositoare). Iata motivul care a dat aceasta geniala poezie, alaturi de prima sa poezie, &#8222Plumb”, scrisa in 1903 si publicata in fruntea volumului de debut, in 1916.

I.D.:- Poezia cuprinde si imaginea unui pod. Care este istoria lui?

G.B.: – Da, este podul de peste Bistrita, podul de fier, intrat si el in biografia tatalui meu. Odata, l-a surprins pe acel pod un accelerat. Fiind portiunea ingusta intre balustrada si linii, cu o forta extraordinara, nepamanteana, sa zicem cosmica, imediat s-a intors peste pod si s-a tinut cu mainile de barele podului (tatal meu era un foarte bun gimnast), cu picioarele deasupra Bistritei pana a trecut trenul. Va imaginati ce putere, ce curaj, ce indrazneala, dar si ce emotie pana a trecut trenul, inzbuciumand si vibrand bara podului. Pe urma, foarte frumos, Bacovia s-a intors pe pod. /…/

Bacau, 13 august 1990

Nota: (1) Se implinesc o suta de ani de cand George Bacovia se retrage, din capitala, in Bacau, locuind in noua casa parinteasca de pe Strada Liceului.Scris de A consemnat Ioan DANILA