21 iunie 2024
OpiniiHublouCe ne scoate din sărite

Ce ne scoate din sărite

 Am fost curioasă să aflu ce anume îi irită pe unii dintre oamenii pe care nu-i cunosc în mod direct, ci din scrisul lor, așa că am urmărit o anchetă deloc convențională (așa cum sunt de obicei cele făcute de revista bănățeană „Orizont”), ca să văd ce au răspuns. Și cu cine mă întâlnesc în motivele de enervare, de ieșit din papuci, din pepeni, cum se mai zice. Am o mică listă cu astfel de motive, pe primele locuri stând parveniții, ipocriții, moraliștii, vanitoșii, mitocanii, proștii cu ifose, adică toți cei care mă pot face să-mi pierd autocontrolul. Pe care, de obicei, îl gestionez destul de bine, din rațiuni de civilitate. Dar să mă întorc la ancheta despre care vorbeam. Antropologul și teologul Teodor Baconschi spune că-l scot din sărite: „tutuiala comercială, traficul bucureștean, dependența de social media, contraselecția dintre slujitorii statului, aceasta din urmă stârnindu-mi și mie maximum de nervare, nedumerire, revoltă. Oare chiar nu mai sunt oameni onești, cu școală făcută în mod cinstit, cu scaun la cap, cu simțul realității, care să fie chemați să se ocupe de treburile importante din stat?

 Ajung la Rodica Culcer, cunoscută jurnalistă, analist politic, căreia multe lucruri din spațiul public românesc îi stârnesc cele mai neplăcute stări, minciuna și cinismul, dispariția reperelor morale, ceea ce duce la proliferarea răului, „corupția sponsorizată de guvern”. Manevrele noii nomenklaturi, care nu se mai satură de privilegii peste privilegii, folosindu-se, pentru a-și atinge scopurile de „fondul primitiv al României profunde, ignorante și lipsite de empatie, ușor de atras spre xenofobie și alte forme de ură față de aproape”. Bine punctate toate acestea, cu luciditate și simț critic.



Poetul Emilian Iachimovski are și el o listă destul de lungă de triste realități autohtone care-l împiedică să-și păstreze calmul. Selectez câteva, convinsă că mulți dintre cititorii ziarului îi vor da dreptate. Așadar: mârlănia înflorită pe străzi, în magazine și în parcuri, dobitocii care au valoare doar cât ceasurile și hainele lor de firmă, greața care curge prin geamurile instituțiilor publice, anihilarea oricăror norme de conduită și de bune maniere, mutilarea limbii române, renunțarea tinerei generații la tradiții și credință, debusolarea și însingurarea generate de rețelele de socializare, care nu produc decât întemnițare voluntară, false relații de apartenență la grup, de prietenie. Gândesc la fel, mai ales în legătură cu rețelele, eu găsind absolut inept faptul de a te expune în acel mediu total nepotrivit cu bunul-simț, cu decența. Dar, vai, ce depășită sunt invocând termeni din aceștia, goliți acum de sens!

Un alt participant la anchetă, scriitorul Adrian Lesenciuc, răspunde că prostia îl scoate cel mai tare din sărite, nuanțând apoi formele „rafinate și updatate ale acesteia”. Reproduc unele dintre acestea: „îndobitocirea programată, în bula ideologică, alimentarea continuă la același flux de știri, postadevărul ca formă de insinuare a prostiei, adevărul subiectiv, al bulei, dorința, setea, beția de putere, râvna în rău (bună observație, excelentă formulare!), hybrisul, dictatura, umilirea ca rezultat al prostiei, discriminarea, simplificarea și generalizarea, etichetarea”. Toate simptome clare al prostiei. Poet și preot, Cristian Muntean , un om „puțin iritabil”, cu o capacitate de îngăduință pe care o are în firea lui, recunoaște totuși că îl calcă pe nervi cel mai mult „aflarea în treabă la români”, definită așa de Petre Țuțea. Deși nu crede că aceasta e specifică doar românilor, pentru că este aplicabilă și altor popoare. Autosuficiența, mândria, aroganța, lipsa de educație sunt cele care determină stupida aflare în treabă. Și, ceea ce mi s-a părut cu deosebire însemnat, preotul Cristian Muntean afirmă că: „Mă deranjează imaginea Bisericii care nu e cunoscută în realitatea ei profundă, dar și lipsa de reacție a Bisericii față de problemele ei din interior”.

 Am spicuit doar câteva fraze din răspunsurile pe care le-am găsit semnificative într-un grad general, reflectând starea actuală a unei societăți în derivă. În care existăm, încercând să mai amortizăm ceva din zgomotul și furia care ne epuizează, ne scoate din sărite pe cei mai mulți dintre noi. Cu excepția indiferenților, pe care nu-i atinge nimic, pentru că ei doar vegetează, nu trăiesc.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img