Cuvânt pentru suflet
DARUL RECUNOȘTINȚEI ȘI AL MULȚUMIRII
Dăruită tocmai de un medic Apostol, Sfântul Luca, pericopa evanghelică a zilei, ce însumează doar șapte versete (Lc. 17, 12-19), ne plasează alături de Mântuitorul Hristos în cea din urmă călătorie către Ierusalimul pătimirilor Sale. Undeva, în hotarul dintre Galileea și Samaria cea schismatică, înspre ținutul Pereii, la margine de cetate, într-un dialog despre puterea tămăduitoare a iertării, ce...
Duminica a II-a din Timpul de Peste An
De-a lungul vieții, numărul persoanelor pe care spunem că am ajuns să le cunoaștem...
Botezul Domnului
Solemnitatea Botezul Domnului încheie timpul liturgic al Crăciunului și deschide Timpul de peste An....
A trece ca prin botez prin apele acestei lumi
Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci murmurul Iordanului, tulburat de...
Duminica a IV din Advent
Fragmentul evanghelic din ultima duminică a Adventului (Mt 1,18-24) ne îndreaptă atenția spre sfântul...
Șansa de a învia înaintea Marii Învieri
Se spune că într-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea,...
† DUMINICA a 19-a de peste an
După înmulţirea pâinilor în pustiu, evanghelia de duminica trecută, poporul voia să-l facă pe Isus rege. Apostolii erau entuziasmaţi de acest gând, visându-se ca și miniştri. Nici nu erau conştienţi de furtuna care s-a abătut asupra lor. După ce şi-a arătat puterea de a vindeca bolnavii şi de a...
† DUMINICA a 18-a de peste an
Evanghelia din această duminică, a XVIII-a de peste an, ne vorbește despre două gesturi pe care Isus le-a făcut: vindecarea bolnavilor și înmulțirea pâinilor. În fața acestor minuni nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important ce ne este relatat în evanghelie: mila care l-a cuprins pe Isus...
Duminica a VII a după Rusalii-Postul Maicii Domnului
Trăim într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, așa încât tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală...
Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum
Mântuitorul, respectând libertatea fiecăruia, nu vindeca pe nimeni împotriva voinţei şi a credinţei personale, fapt pe care îl remarcăm în multe alte locuri din Evanghelii. Întrucât la Roma credinţa creştină abia se născuse, fiind în multe privinţe amestecată cu elemente păgâne, totodată cu obiceiuri iudaice care nu mai erau...
Duminica a 17-a de peste an
Atât prima lectură din cartea Regilor (3,5-12), cât şi a doua, din Scrisoarea sfântului Paul către Romani (8,28-30) şi Evanghelia după sfântul Matei (13,44-52) sunt la unison în a oferi acelaşi subiect de meditaţie, de contemplaţie: înţelepciunea. Sunt totuşi şi unele diferenţe, ca de exemplu: Solomon cere înţelepciunea de la Dumnezeu şi i se făgăduieşte...
Vindecarea slăbănogului din Capernaum
În Capernaum Mântuitorul Hristos săvârşeşte mai multe minuni. De aici capătă faima şi numele de vindecator, de persoană care face ceea ce nu mai făcuse nimeni până atunci. Este adus la El un slăbănog, un paralizat. Mântuitorul Hristos îi iartă păcatele pentru a vindeca o neputinţă fizică a acestui...
† DUMINICA a 16-a de peste an
Dumnezeu, în cadrul planului său de mântuire, are nenumărate căi cu ajutorul cărora el vrea să realizeze Împărăţia sa pe pământ. Şi de aceea el vine permanent în ajutorul omului, însă omul, la rândul său, trebuie să fie conştient că şi el este responsabil în realizarea acestei Împărăţii.Aceasta este...
Istoria Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Sfântul Munte Athos
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos.Istoria acestei icoane începe în anul 1863, când...
Semănătorul a ieşit să semene
Parabola Semănătorului aseamănă vestirea Cuvântului lui Dumnezeu cu plantarea seminţelor. Seminţele cad pe diferite tipuri de pământ: bătătorit, pietros, între spini şi pământ bun. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi este: Ce fel de pământ sunt eu pentru Cuvântul lui Dumnezeu? Sunt ca pământul bătătorit, unde sămânţa...
Duminica a patra după Rusalii
În primele duminici după Rusalii, ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Evanghelii de la Sfintele Liturghii, care în majoritatea lor ne înfăţişează minuni săvârşite de Domnul spre a ne întări în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat, Răstignit şi Înviat.Minunile, şi atunci ca şi azi,...
† DUMINICA a 14-a de peste an
Din evanghelii ştim că Isus era un om al rugăciunii, că de multe ori îşi petrecea noaptea rugându-se singur, că i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl nostru. În evanghelia care va fi proclamată duminică, găsim o altă rugăciune făcută de Isus: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al...
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Aşa au rânduit Sfinţii Părinţi, ca aceşti corifei ai Apostolilor să fie pomeniţi împreună în aceeaşi zi, în 29 iunie.
Iată, aşadar, că prăznuim două persoane sfinte foarte deosebite: unul pescar, celălalt cărturar; unul - fire entuziastă, celălalt - fire analitică de scriitor; unul - verhovnic sau căpetenie a Apostolilor,...
† DUMINICA a 13-a de peste an
Lectura evanghelică de duminică este partea finală din capitolul 10 al Evangheliei după Matei, în care Isus le dă discipolilor săi o amplă învăţătură despre misiune sau slujire.
În prima parte a lecturii, Isus zugrăveşte un portret al misionarului sau al ministrului sacru care este vrednic de numele creştin:...





