Cuvânt pentru suflet
DARUL RECUNOȘTINȚEI ȘI AL MULȚUMIRII
Dăruită tocmai de un medic Apostol, Sfântul Luca, pericopa evanghelică a zilei, ce însumează doar șapte versete (Lc. 17, 12-19), ne plasează alături de Mântuitorul Hristos în cea din urmă călătorie către Ierusalimul pătimirilor Sale. Undeva, în hotarul dintre Galileea și Samaria cea schismatică, înspre ținutul Pereii, la margine de cetate, într-un dialog despre puterea tămăduitoare a iertării, ce...
Duminica a II-a din Timpul de Peste An
De-a lungul vieții, numărul persoanelor pe care spunem că am ajuns să le cunoaștem...
Botezul Domnului
Solemnitatea Botezul Domnului încheie timpul liturgic al Crăciunului și deschide Timpul de peste An....
A trece ca prin botez prin apele acestei lumi
Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci murmurul Iordanului, tulburat de...
Duminica a IV din Advent
Fragmentul evanghelic din ultima duminică a Adventului (Mt 1,18-24) ne îndreaptă atenția spre sfântul...
Duminica a patra după Rusalii
“Apa nu se adună pe crestele munţilor ci în locuri joase, adânci. Nici binecuvântarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mândri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi si blânzi, care si-au adâncit inima prin smerenie şi blândeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui...
† DUMINICA a 16-a de peste an
Evanghelia duminicii ce urmează relatează întoarcerea misionarilor la Isus, cel care i-a trimis, întoarcere urmată de un firesc „bilanţ de activitate”. După ce Isus i-a înzestrat pe ucenicii săi cu taina cuvântului său şi cu darul de a face minuni, aceştia au plecat şi au împlinit tot ceea ce...
Grija Lui și neliniștile noastre
Una dintre cele mai frumoase și mai pline de substanță pericope statornicite în cadrul dumnezeieștii Liturghii, operă a unui autor divin, ne este rânduită prin scrisul Sfântului Apostol Matei. Pentru a ne descoperi adâncul de neprevedere în care ne putem afunda, lăsându-ne absorbiți de ierarhia valorilor orfane de...
Săraci pentru a fi liberi
Evanghelia se deschide cu trimiterea celor doisprezece în misiune. Toţi sunt trimişi, nimeni nu este exclus, aceasta arată că vestirea Evangheliei nu este rezervată numai unor membrii din comunitate. Ucenicul care nu simte nevoia de a împărtăşi cu alţii darul primit, probabil nu este încă convins că, descoperindu-l pe...
Duminica tuturor sfinţilor români
În Duminica a doua după Rusalii Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte şi pomeneşte în mod solemn şi special, pe toţi sfinţii români amintind în felul acesta că neamul nostru s-a născut creştin şi este păstrător al credinţei celei adevărate.
...
† DUMINICA a 14-a de peste an
Evanghelia, din duminica ce urmează, ne vorbește despre episodul când Isus s-a întors într-o zi în locul Său de origine, Nazaretul, şi ca de obicei, a început să înveţe în sinagogă. Totuşi, de această dată nu a existat entuziasm, nu s-a strigat Osana! În loc să asculte ceea ce...
O duminică plină de aduceri aminte…
Nimic mai firesc decât ca în prima Duminică după Rusalii să celebrăm sfințenia și pe sfinți, amintindu-ne de ipostazele în care Duhul Sfânt se furișează în viețile noastre, corectându-ne traiectoria Împărăției, spre a ne aduce vii la picioarele Crucii. Suntem într-o duminică în care deslușim faptul că Biserica prețuiește...
† DUMINICA a 13-a de peste an
În prima parte a evangheliei din duminica a 13-a, ne este prezentat Iair, unul din şefii sinagogii, care pare să aibă mult respect faţă de Isus şi pentru aceasta îl roagă să vină în casa lui pentru ca s-o vindece pe fiica lui. Isus porneşte la drum spre locul...
Duminica Pogorârii Sfântului Duh
Marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh sau al Rusaliilor sau al Cincizecimii este praznicul întemeierii Bisericii ca societate – prin botezarea in Ierusalim peste 3000 de oameni.
Aceast Praznic este denumit „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în...
† DUMINICA a 12-a de peste an
Dintre episoadele care relatează domolirea furtunii de pe mare, episod care se citeşte în duminica a XII-a de peste an, cel al sfântului Marcu, este cel mai viu prin precizia detaliilor: scena se desfăşoară în timpul nopţii, iar Isus, care s-a suit în barcă imediat ce a dat drumul...
Dumnezeu, care iubește…
O Evanghelie de treisprezece versete (Ioan 17, 1-3) se face punte de înțelegere a modului în care Dumnezeu e viu în mijlocul nostru. Dar și a manierei în care sărbătorile prin care trăim această extraordinară pedagogie a prezenței Lui, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, ne invită a da...
† DUMINICA a 11-a de peste an
Parabolele propuse spre meditare în duminica a XI-a sunt ultimele ale capitolului patru, iar ele ne prezintă, cea dintâi, modul tainic în care Împărăţia lui Dumnezeu se „înfiripă” şi se dezvoltă, aidoma unei seminţe aruncate în pământ, în uimirea şi satisfacţia semănătorului, în timp ce a doua, evocă seminţa...
Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere)
HRISTOS A ÎNVIAT! Este ultima duminică din acest an când mai rostim salutul pascal. Joi vom prăznui Înălţarea Domnului, iar dumneavoastră ştiţi prea bine că numai până la Înălţare întrebuinţăm acest salut. De aceea, înainte de a pătrunde în înţelesul evangheliei de azi, să mulţumim Domnului că ne-a învrednicit...
† DUMINICA a 10-a de peste an
Din cele mai vechi timpuri se cunoaşte lupta dintre bine şi rău. Omul, cuprins în toiul acestei bătălii aprige, se simte atras de binele paradisiac, dar în aceeaşi măsură se simte scufundat în rău şi în păcat. Starea paradisiacă nu-i pentru nimeni o situaţie deja cucerită, câştigată pe merit...





