29 martie 2024
Cuvânt pentru sufletCuvânt de învățăturăDuminica Pogorârii Sfântului Duh

Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh sau al Rusaliilor sau al Cincizecimii este praznicul întemeierii Bisericii ca societate – prin botezarea in Ierusalim peste 3000 de oameni.
Aceast Praznic este denumit „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt are în viaţa Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieţii noastre omeneşti. După cum sufletul dă viaţă şi mişcare tuturor mădularelor, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre mântuire mădularelor Sfintei Biserici care suntem noi creştinii.

Duhul Sfânt se numeşte “Duhul Adevărului, Mângâietorul” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume, se inspiră sfinţii, proorocii, ierarhii, preoţii şi cuvioşii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele viitoare şi povăţuiesc sufletele pe calea mântuirii.

Pe toate le sfinţeşte, le îndreptează şi le călăuzeşte “la tot adevărul” care rămâne cu noi “în veac”, adică şi pe pământ şi în cer, după mutarea noastră la cele veşnice. Duhul Sfânt “va mărturisi” despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi “va vesti”, adică va descoperi celor aleşi tainele Sale cele viitoare.
Duhul Sfânt a dat aceste daruri cu îmbelşugare şi cu bucurie mare, nu numai Apostolilor ci şi urmaşilor lor şi tuturor sfinţilor din Biserica lui Hristos până în ziua de astăzi, toate acestea după nevoia şi curăţia oamenilor. Tot Duhul Sfânt va mustra şi va vădi necredinţa celor lepădaţi de Dumnezeu, eresul ca şi răutatea păcătoşilor robiţi de păcate şi nepocăiţi. Pentru aceasta atât aici, cât şi în cealaltă viaţă, să avem o încredinţare tare şi să secerăm fericita bucurie ca rod al acestei sărbători, să aruncăm hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales pizma să o depărtăm.

În sfântă ziua aceasta cu evlavie împreună să ridicăm rugăciune zicând:” Împarate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevarului, vino peste noi, şi Te sălăşluieşte întru noi, şi vieţuieşte întru noi cu putere, lumină şi căldură, ca viaţă a noastră şi bucurie a noastră! Curăţeşte-ne pe noi de toată întinăciunea Bunule si mântuieşte sufletele noastre!

Pr.Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri