Somnul de calitate se construiește în jurul unor factori care, deși par discreți, influențează profund echilibrul organismului. Printre aceștia, temperatura mediului în care dormim ocupă un loc esențial. Corpul uman funcționează după ritmuri biologice precise, iar unul dintre cele mai importante procese din timpul nopții este scăderea temperaturii interne. Acest mecanism natural semnalează organismului că este momentul pentru odihnă.
Atunci...
Pe Platoul Eroilor de pe Dealul Cireșoaia, la Schitul „Sf. Cuvios Eftimie cel Mare”, în Protopopiatul Onești, miercuri, 23 august, a avut loc a VIII-a ediție a Concursului „Toacă și Ie moldovenească”. Pe 23 august s-au împlinit trei ani de la sfințirea bisericii schitului. Peste 54 de copii și...
Mă numesc Dorin Grigorescu (Doru pentru prieteni) și am studiat la Liceul „George Bacovia”, astăzi „Colegiul Național Ferdinand I”, între anii 1974-1978. Am fost unul dintre puținii absolvenți din promoția ’78 care s-a îndreptat către ASE, în cadrul căreia am absolvit Facultatea de Turism și Alimentație Publică (1983); majoritatea...
Cine vede filmulețele realizate de Iannis Fundulea, cameraman-fotograf-editor abia intrat în anii adolescenței, nu are cum să nu rămână impresionat. Evenimentele pe care le rezumă în imagini au calitate tehnică, dar mai ales mult suflet și imaginație regizorală. Prin asta, el face un pas înainte pentru lumea video e...
Se poate şi ceva mai uşor
Sunt două categorii de cerinţe, în accepţia Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie al Ministerului Educaţiei, când vorbim despre limba română funcţională/ normativă/ instrumentală. Prima ar solicita creativitatea bazată pe cunoştinţele lingvistice (în paranteză sunt plasate indicaţii cu termeni din morfosintaxă, pe...
Dinspre SUA ne vin vești îngrijorătoare: s-ar fi descoperit o nouă mutație periculoasă a virusului care a bântuit acum doi ani lumea și se preconizează revenirea la măsurile de protecție: măști, vaccinuri, lockdown. Și pe la noi au ajuns unii să afirme că s-au infectat, prilej numai bun să...
Niște figuri dubioase au apărut, într-o dimineață, pe scările de la intrarea în blocul unde locuiesc. Toți, tineri, aș zice, chiar foarte tineri. Suspectă mi s-a părut prezența lor, știind că nu fusese niciun festival în noaptea ce trecuse. În fine, unul dintre ei, tatuat în execes, ieșea din...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Onești au intervenit în urma un incident violent care a avut loc în trafic. Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate, a fost reținut în legătură cu comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost...
La Parohia „ Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din municipiul Bacău, jandarmii au fost alături de copii cu activități educative pentru o vacanță în siguranță.
Copiii au fost informați prin activități interactive despre teme de actualitate, adaptate vârstei lor, precum siguranța în mediul online, prevenirea delincvenței juvenile și a...
Registrul Auto Român (RAR) a finalizat o serie de acțiuni de control tehnic în trafic în primul semestru al anului 2023, dezvăluind cifre îngrijorătoare privind starea tehnică a vehiculelor din întreaga țară. În total, au fost verificate 44.472 de vehicule, iar concluziile sunt alarmante.
Potrivit raportului RAR, 44,16% dintre vehiculele...
Evergent Investments, din Bacău, a depășit pragului de jumătate de miliard de euro al activelor administrate la 30 iunie (o creștere cu 2,5% față de 30 iunie 2022) și își consolidează poziția financiară după ce a generat un rezultat net de 47,7 milioane de euro, compus din profit net...
Prefectul Lucian Bogdănel a lansat un apel către Primăria Bacău, exprimându-și îngrijorarea cu privire la siguranța copiilor din municipiu. Declarațiile au venit în urma unui număr crescut de sesizări primite la Instituția Prefectului cu privire la locurile de joacă din oraș, în care s-a constatat o degradare accentuată a...
O coliziune gravă a avut loc astăzi în satul Harja din comuna Oituz, implicând trei vehicule: un microbuz în care se afla o familie cu 7 copii, un tir și o autoutilitară. Din fericire, nu există persoane incarcerate, însă nouă persoane au suferit răni și au fost transportate la...
Zeci de agricultori au beneficiat, anul trecut, de facilitatea încasării în avans pe 3 ani a subvențiilor acordate de stat. Anul acesta, guvernanții au decis modificarea, de la 3 ani la 5 ani, a acestui program de sprijinire a fermierilor. Statul, va garanta cu până la 80% din valoarea...
Cât de important este să primești un sfat bun, ca un licăr de lumină, să-ți vină de undeva un sprijin, ceva palpabil când simți că lumea ta, certitudinile tale se clatină! Când te încearcă spaima că vâltoarea, tumultul vieții te pot înghiți. Aveam nevoie de licărul acesta de lumină...