De luna viitoare, comercianții de alimente neambalate vor avea de îndeplinit noi obligații, inclusiv dacă le vând online. Sună sec, dar amenințător această știre, însă nu e de joacă, pentru că unde e lege nu-i tocmeală.
Dar nutriționiștii și toți cei care știm că în alimentele noastre colcăie tot mai mult chimicalele ne vom bucura că poate se va face ordine. Adică, noile reguli arată că cine vinde produse fie neambalate, fie direct, în magazine sau în restaurante, fie pe internet, trebuie să-și informeze clienții cu privire la prezența unor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță.
Toate bune până aici, dar mă tem că tot se vor găsi alimente neconforme. În primul rând, regulamentul de pus în aplicare e unul stufos, de îți vine să te lași de studiul lui. Are 46 de pagini, cu tabele și tabelașe, cu precizări, anexe și trimiteri la alte regulamente. Cine stă să-l citească. Iar dacă alimentele vor avea etichete care indică exact ce conțin, câți dintre noi le vor citi. Să recunoaștem!
Informațiile despre substanțele sau produsele care pot cauza alergii sau intoleranță trebuie să apară într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice.
Apoi, în funcție de modul în care sunt vândute sau distribuite produsele alimentare (vrac, respectiv în magazine ori restaurante sau pe terase) informațiile trebuie prezentate diferit. În magazin, la raft sau în vitrina frigorifică, pe eticheta de preț, dar și în orice material publicitar, după denumirea fiecărui produs alimentar ori băutură care are în compoziție substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță se va scrie „conține” urmat de numele alergenului. În restaurante sau pe terase, același mesaj de mai sus se va scrie în meniu, pe un panou, afiș sau ecran, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, dar și în orice material publicitar.
Iar la vânzarea online informațiile trebui să fie prezente pe website, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, dar și în orice material publicitar.
Te doare capul! Rămâi flămând.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.