Actualitate

Greva generală din învățământul preuniversitar, amânată după referendumul organizat de sindicate

Greva generală din învățământul preuniversitar, programată pentru data de 25 mai, nu va mai avea loc în perioada anunțată inițial, după ce referendumul organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a indicat un nivel redus de susținere în rândul cadrelor didactice. Potrivit liderilor sindicali, doar 19,2% dintre membrii celor două federații au votat...

De la BlackRock la paturile românești: cum se fură sănătatea publică sub masca „eficienței”

Pe 31 martie 2026, BlackRock – cel mai mare administrator de active din lume...

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în cartierul Șerbănești din municipiul Bacău

S.C. C.R.A.B. S.A. a anunțat că furnizarea apei potabile va fi întreruptă în cartierul...

Tabelul Fractal Parascan-Margoș rezolvă enigmele numerelor prime prin trecerea de la Analitic la Discret

Un moment inedit, cu accente aproape revoluționare, s-a desfășurat sâmbătă, 9 mai 2026, la...

Zeci de accidente provocate de pietoni, bicicliști și trotinetiști în județul Bacău, în primele luni ale anului

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a prezentat bilanțul accidentelor rutiere și al activităților preventive...

Val de soferi prinsi bauti la volan

• La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din Buhuși au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din localitate, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,75 mg/l, alcool pur în...

Tanar accidentat in timp ce traversa strada neregulamentar

La data de 11.01.2015, în jurul orei 00:30, pe DJ 119 din comuna Mărgineni s-a produs un eveniment rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe DJ. 119 B, a surprins și...

Carambol pe Calea Moldovei

La data de 11.01.2015, in jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Calea Moldovei din Bacău. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea...

La volant fara permis si baut

La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, pe strada 8 Martie din municipiul Onești polițiștii au depistat un localnic de 45 de ani, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cel în cauză emana halenă alcoolică și a fost...

Valerian Vreme s-a inscris in UNPR

Deputatul Valerian VREME a devenit membru al Uniunii Naționale pentru Progresul României. Domnul Valerian Vreme a fost ales în colegiul uninominal 6 din Circumscripția electorală nr. 4 Bacău. Deputatul UNPR își va desfășura activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților. De asemenea, Vasile GHERASIM s-a alăturat echipei UNPR. Vasile...

Sistem de control fiscal, dupa modelul american

A trecut un an de la infiintarea Directiei Regionale Antifrauda Suceava, structura careia ii sunt subordonati si inspectorii antifrauda bacauani. Aparuta ca inlocuitoare a fostei Garzi Financiare, institutia este subordonata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si a venit ca raspuns la noua politica fiscala adoptata dupa reorganizarea ANAF....

Spitalul Judetean de Urgenta, anchetat intr-un dosar de omor

Investigatiile procurorilor intr-un caz de agresiune care a dus la decesul victimei au declansat o ancheta separata la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Parchetul Judecatoriei Bacau cerceteaza acum posibile nerespectari ale obligatiilor de serviciu de catre personalul medical care s-a ocupat de victima, fiind posibil, in opinia anchetatorilor, ca...

Buhusi: Orasul-santier, sub tirul sesizarilor si replicilor

De anul trecut, orasul Buhusi este un adevarat santier. Pe strada Tudor Vladimirescu sunt efectuate lucrari la retelele de canalizare, pluviale, apa potabila. Va fi schimbata si reteaua de gaz metan. Bâlbe ale proiectarii au generat nevoia unei reveniri asupra obiectivelor proiectului. Deranjul in zona este mare. Pe acest santier...

Kaufland construieste al treilea magazin in Bacau

Kaufland, cel mai mare retailer din România dupa volumul de vânzari, va construi, in acest an, al treilea magazin in Bacau. In judetul Bacau, compania are acum patru magazine (doua in Bacau si câte unul in Onesti si Comanesti). Ultimul construit si care este al doilea din municipiul Bacau,...

Examen in conditii grele pentru obtinerea permisului de conducere auto

Ora 8.00, cer acoperit iar la radio anunta -14 grade in Bacau, vineri dimineata. In parcarea de la terenurile de tenis de lânga stadion apar masini de la scolile de soferi bacauane si se aliniaza de parca ar fi la startul unei competitii. E zi de examen pentru cei...

Frigul nu i-a descurajat pe comerciantii din Bazarul Milcov

Contrar vremii potrivnice, comerciantii din Bazarul Milcov au fost la tarabe. Bazarul a prins viata inca de la primele ore ale diminetii de duminica, iar odata cu aparitia soarelui vânzatorii au scos marfa la vedere. "Venim ca sa avem de unde pleca! Venim ca sa facem macar banii pentru...

Judetul Bacau intra sub umbrela Agentiei Zonelor Montane

Judetul Bacau se numara printre cele 28 de judete ale României care au zona montana si care vor intra sub competenta noii Agentii Nationale a Zonelor Montane. Agentia Zonei Montane are ca scop aplicarea strategiei si politicilor Guvernului în domeniul dezvoltarii si protectiei zonelor montane din România, zone marcate de...

Narcis Iustin Ianau a debutat in opera

Tanarul contratenor bacauan Narcis Iustin Ianau a debutat, duminica seara, pe scena Operei Nationale din Cluj Napoca. Absolvent al Colegiului National de Arta Bacau, Narcis s-a inscris la Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca. El a primit o invitatie din partea regizorului operei Tosca de Giacomo Puccini sa participe...