27 aprilie 2024
ActualitateBuhusi: Copil de patru ani, ucis intr-un accident de un sofer beat

Buhusi: Copil de patru ani, ucis intr-un accident de un sofer beat

Ieri, în jurul orei 15.00, Poliţia Oraşului Buhuşi a fost sesizată prin 112 Bacău, despre faptul că pe strada Stadionului, din localitate s-a produs un accident rutier cu victimă.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un minor de patru ani, în timp ce se afla, împreună cu mai multe persoane, pe podul canalului taluzat, adiacent râului Bistriţa, a fost acroşat de un autoturism de culoare negru, care a părăsit locul producerii evenimentului rutier.

În urma leziunilor suferite minorul a decedat la Spitalul Oraşului Buhuşi, unde fusese transportat pentru îngrijiri medicale.



Poliţiştii au depistat, în urma investigaţiilor efectuate, conducătorul auto implicat în evenimentul rutier, un tânăr de 22 de ani, din Buhuşi.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,31 mg/l alcool pur in aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judetean Bacau, unde i-au fost recoltate mostre bilogice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de tânărul de 22 de ani s-a luat măsura retinerii pentru 24 de ore sub aspectul savarsirii infracţiunilor de ucidere din culpa şi părăsirea locului accidentului rutier fără încuviintarea organelor de poliţie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoria Buhuşi cu propunere de arestare preventivă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri