19 mai 2024
Top StoryBărbat omorât de un urs la Bârsănești

Bărbat omorât de un urs la Bârsănești

Un bărbat a fost ucis de doi urși, în pădurea din apropierea comunei Bârsănești, din Bacău. Acesta căuta ciuperci alături de nepotul său în vârstă de 14 ani atunci când a fost atacat.

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, căuta ghebe alături de un nepot, atunci când a dat peste doi urși.

Animalele au atacat necruțător, iar bărbatul nu a mai putut să se salveze. Copilul a reușit să fugă din calea urșilor și a dat alarma.



Băiatul a alertat mai multe persoane care erau în apropiere. Trupul fără viaţă a fost găsit la câţiva kilometri de localitate.

Din păcate, echipajul medical de pe ambulanța sosită de la Onești nu a mai putut să-l salveze.

„Am fost solicitaţi pentru a veni în sprijin, în apropierea localităţii Bârsaneşti, unde o persoană a fost atacată de urs. Au fost trimise echipaje ale unităţii, în vederea asigurării măsurilor specifice de protecţie a cetăţenilor din zonă, precum şi pentru izolarea locului.”, a declarat Alexandra Dănculea, purtător de cuvânt al IJJ Bacău.

„Era vorba despre un grup de persoane care erau la cules de ciuperci. Poliţia a fost cea care ne-a solicitat, ne-a spus că este vorba despre un bărbat care ar fi lovit de urs. Când au ajuns colegii mei, bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Aura Creţu, managerul SAJ Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri