Foarte putini scriitori romani au topit in materie literara locul in care s-au nascut si au crescut. Dintre prozatori, Ion Creanga este exemplul cel mai la indemana, pentru ca e cel mai concludent, iar dintre poeti, fara indoiala numele lui George Bacovia ne vine in minte. si unul, si celalalt au trecut in scris elemente recunoscute de geografia si istoria locala, fara a fi niste imitatori ai acestora. Dimpotriva: atat de originali s-au aratat in modul de a combina propriile trairi cu fondul material al varstelor, incat primul a ramas drept unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane, iar celalalt, exponentul esential al simbolismului romanesc.
Ce au facut nemtenii, respectiv bacauanii pentru a pune in legatura arta cu spatiul care a generat-o si a crea astfel un brand cultural, de fapt turistic? Daca veti merge la Humulesti si veti vizita doar Casa Memoriala, va veti alege cu o imagine incompleta a lumii „Amintirilor“. Va sfatuiesc sa faceti cativa pasi mai sus de Muzeu, mai la stanga, mai la dreapta si veti da peste panouri cu fragmente din opera acestui Homer al romanilor, cu indicatia pentru ulita spre stioalna din Ozana, spre teiul-salas al pupezei, spre cires sau spre lingurarii din Topolita.
Ce au facut bacauanii pentru Bacovia, in conditiile in care amprentele culturale trecute in poezie sunt mult mai numeroase: abatorul, catedrala, parcul, cazarma, scoala primara, liceul, fostele locuinte etc.? In octombrie 1999, un punct din programul Festivalului National „George Bacovia“ l-a constituit dezvelirea placii de sub salcia lui Bacovia. Au fost de fata Ionel Savitescu (Tecuci), Octavian Voicu, Daniel Nicolescu, Marin Cosmescu, Valerian Timofte, Cornel Galben, Dorina Cascaval, Ion Maric, Jean Ciuta si multi alti oameni de cultura din Bacau. I-am fotografiat acolo, in parc, pe Nicolae Manolescu, eminentul critic si istoric literar (a si rostit un vibrant cuvant, despre relatia om-loc impinsa pana la confundarea planurilor, in cazul lui Bacovia), incadrat de Sergiu Adam si Rodica serbanescu si, respectiv, de Daniel Dimitriu (Iasi) si Iulian Iliescu (directorul Centrului Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Bacau). La microfon este Eugen sendrea, care s-a ocupat de identificarea salciei, impreuna cu Gabriel Bacovia, fiul poetului. Parcul Trandafirilor/ Gradina Publica are un loc pregnant in biografia lirica a poetului, determinandu-i imagini poetice remarcabile. In anul mortii, Bacovia nota: „Cand am plecat din Bacau, plangea gradina publica cu stropi de ploaie, iar de atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu…“ (Divagari utile, 1957, in volumul editat de Fundatia Culturala Romana in 1994, p. 423).
Desigur, nimeni nu contesta dreptul la securitate al cetateanului, iar taierea tuturor salciilor din parc a fost o masura urgenta, desi contestata de unii: „Se putea pune un manson acelei salcii sau niste coliere metalice, ca la teiul lui Eminescu din Copou“ (Aurel Stanciu).
Ce ar fi de facut?
In primul rand, de recuperat o parte din salcie si de pastrat la Casa Memoriala „George Bacovia“, dupa modelul Muzeului Literaturii Romane din Iasi, unde in curte te intampina, pe un piedestal, un fragment din plopii fara sot, de la marginea orasului. Altfel, placa ramasa in parc contine un nonsens informativ: „Sub aceasta salcie a meditat…“ Apoi, cred ca ar trebui realizat un proiect mai amplu de amprentare culturala a orasului, incat turistul care doreste sa calce pe urmele poetului sa aiba la indemana acest itinerar local. Imi pare rau, dar trebuie sa contrazic afirmatia ca Bacovia „este un simbol prin ce a scris, nu prin aceasta salcie“. Daca veti merge prin Iasi, in zona Palatului Culturii, va veti mira ca o cladire veche, diforma, atipica incurca circulatia tramvaielor si a masinilor, care o ocolesc cu… respect. In anii ’70-80′, a fost poreclita „Hardughia“ si era gata-gata sa fie demolata. Astazi este „Casa Dosoftei“, mandrie a turismului cultural romanesc.
Orasul nu este al unui grup de oameni, ci al nostru, al tuturor, iar cultura prin definitie ne reprezinta ca entitate sociala. Peste ani, generatiile ce vor veni ne vor judeca aspru…
