21 mai 2024
ActualitateBacăul de ieri și din viitor în proiecte arhitectonice expuse în spațiul...

Bacăul de ieri și din viitor în proiecte arhitectonice expuse în spațiul public

Filiala teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) a sărbătorit Ziua Mondială a Arhitecturii, marcată anual în prima zi de luni a lunii octombrie, cu vernisarea expoziției de arhitectură și urbanism „Bacău-versiuni. De la planșetă la realitate”. Vernisajul este parte componentă a proiectului cultural „Forumul zonal de arhitectură și urbanism Moldova Reper 2030”, ediția a VI-a 2023. 

Expoziția a fost amenajată și vernisată în Piața Tricolorului, din Bacău, unde au venit mai mulți dintre arhitecții băcăuani, dar și cetățenii interesați de cele expuse. Sunt prezentate 30 de proiecte de sistematizare și de urbanizare, din 1893 până în 1987, dar și din 1990 până astăzi.

„Este o expoziție retrospectivă-prospectivă de proiecte de sistematizare și urbanism – a spus, la eveniment, președintele OAR Bacău-Neamț, arh. Dan Ababei. Am reușit să găsim, cu colegii noștri din Primăria Bacău și din Consiliul Județean, dar și în Arhivele Statului, câteva asemenea proiecte. Am colaborat cu arhitecții Diana Marin – arhitectul șef al Bacăului și cu arh. Gheorghe Stoinea. La câteva proiecte nu am mai putut citi de pe planșe autorii, dar le-am prezentat și pe acestea.”



Arhitecta-șefă a Municipiului Bacău, Diana Marin a opinat că această expoziție este un mod de a-i sărbători pe colegii arhitecți care au lucrat la proiectarea orașului în anii anteriori, chiar dacă nu s-au realizat toate proiectele făcute atunci. O apreciere asemănătoare a făcut și arh. Gheorghe Stoinea.

„Considerăm – ne-a mai spus Dan Ababei – că expoziția este o trecere în revistă a dezvoltării Bacăului. Chiar avem prezentate câteva proiecte care sunt importante pentru Bacău, precum proiectul „Dezvoltarea aeroportului Bacău”, proiectul inițiat de Primăria Bacău de revitalizare a Parcului Cancicov și câteva proiecte de urbanism de dimensiuni mai mari, precum zona de dezvoltare a mall-ului Arena. Marcăm și un prim pas peste râul Bistrița, cu un proiect mai mare, un complex rezidențial, un proiect multifuncțional”.

Evenimentul este finanțat prin timbrul de arhitectură al OAR și realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău și Arhivele Naționale ale României – Filiala Județeană Bacău.

Expoziția va putea fi vizionată până pe 9 octombrie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri