14 iunie 2024
OpiniiHublou„Avem nevoie de doi îngeri”

„Avem nevoie de doi îngeri”

Cât de important este să primești un sfat bun, ca un licăr de lumină, să-ți vină de undeva un sprijin, ceva palpabil când simți că lumea ta, certitudinile tale se clatină!  Când te încearcă spaima că vâltoarea, tumultul vieții te pot înghiți. Aveam nevoie de licărul acesta de lumină în zilele acestea de august torid, când am auzit atâtea orori, și l-am găsit citind un minunat dialog între  regizorul Andrei Șerban și criticul de teatru Adina Bardaș, pe care o consider prietena mea de departe, fiindcă ea locuiește acum în Canada. Dar nu a pierdut defel legătura cu țara, fiind conectată la realitățile teatrale din România, pe care le comentează, le analizează deseori în articole, cronici, eseuri, evocări, interviuri (toate dense, de o remarcabilă încărcătură de idei și de sensibilitate), publicate în reviste autohtone. Cu o pasiune și o energie  ieșite din comun, cu o impresionantă, întru totul lăudabilă tenacitate, nobilă, aș zice, în acest caz, Adina s-a implicat și în realizarea unei integrale Florin Faifer, un subiect la care voi reveni cu o altă ocazie, fiindcă este unul special și foarte drag mie. Și pentru că, recent, a apărut și cartea „Nostalgia duratei ‒ Florin Faifer în evocări”, numărându-mă și eu (o spun cu modestie, fiindcă sunt nume sonore acolo) printre semnatarii aducerilor aminte…

Dialogul la care mă refer a apărut într-o revistă ieșeană, „Scriptor”, pe care o parcurg mereu cu interes și plăcere, pentru că e bine făcută, e atractivă, are substanță și farmec, un vino-ncoa numai al ei, „de vină” fiind poetul Lucian Vasiliu, fondatorul și coordonatorul ei.

Adina Bardaș vorbește cu regizorul român, cunoscut în toată lumea pentru spectacolele sale de teatru și de operă, de o frapantă noutate a viziunii, despre multe lucruri profunde, cum ar fi legile sacre cosmice, operele celor vechi, aspirația spre ideal, legătura cu o energie verticală, căutarea de sine, iluzie, nevoia de revelație, „lucruri desuete, pierdute în arta contemporană”, după cum o spune, cu amărăciune, Andrei Șerban. Întrebat ce calități anume ar trebuie să aibă un actor, renumitul regizor răspunde: „Sensibilitate neprefăcută, curiozitate vie, curaj să riște, să rămână veșnic nemulțumit de sine, să servească ceva mai presus decât propria persoană și să fie pregătit la nivelul profesional care-i permite să acceadă la calitatea unui Stradivarius. Toate acestea simultan”.



Dintr-un dialog plin de miez, care te tulbură, lăsându-te pe gânduri, reproduc o amintire a lui Andrei Șerban legată de o experiența întâlnirii cu un artist special, de nobilă stirpe : „Deseori aveam senzația că Domnul Botta era un marțian, adus de un OZN, aterizat pe Pământ din motive obscure. Simțea în el continuu lupta acerbă între doi îngeri: îngerul alb și îngerul negru. Spunea că cel alb fără cel negru nu poate acționa, rămâne singur, pasiv, neinspirat. Dacă îngerul negru îl provoacă, fricțiunea creează energie creativă și la fiecare confruntare apare ceva diferit. De unde realizarea că ambele forțe sunt necesare. Avem nevoie de doi îngeri, unul nu e de ajuns.” În încheiere, redau aceste atât de exacte observații despre moda zilelor noastre, în care valorile s-au inversat, urâtul fiind luat drept frumos: „Când la o vârstă înaintată eternul „La mulți ani” începe să ruginească, și-a pierdut prospețimea, cum poți să definești frumosul? Macbeth spune: „fair is foul and foul is fair”. În ziua de azi în special urâtul e considerat frumos. Asta e noua modă. Ce omul occidental consideră un obiect frumos, orientalii s-ar putea să-l disprețuiască și vice-versa. Demult, în India, cel mai frumos compliment adus unei femei era „coapsele ei sunt ca acelea unui elefant”; sigur, azi, ar suna ca o insultă gravă. În trecut femeile aristocrate japoneze își pictau dinții negri! Însă oriunde în lume un copil mic e frumos. La fel un cățel, o pisică. Dar o ființă de pe o altă planetă cum i-ar vedea? Lor le-ar plăcea Mozart sau Bach? Cred că singurul răspuns posibil e acesta: frumusețea e o calitate interioară a spiritului, un semn profund personal că ți-ai împlinit dharma – a trăi armonios viața. E un drum lung până acolo!” Lung și greu, doar pentru cei aleși.

Carmen MIHALACHE



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri