Florin Ștefănescu

Bronz pentru SCM Bacău la Cupa României la Box de la Brăila

Pugilistul Ștefan Panaitescu, legitimate la SCM Bacău unde este pregătit de antrenorii Marius Ciocan și Vasile Palade a reușit o clasare pe locul 3...

Rural Youth Connect: află cum poți duce titlul de Satul European de Tineret la tine în comună

Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) organizează în lunile aprilie și mai...

„Târg de Paște” la Școala Gimnazială „Emil Brăescu”, Măgura

Sărbătoarea Sfintelor Paști, este pentru elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Emil Brăescu”, Măgura, prilej de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar...

Narcis Iustin Ianău își petrece Sărbătorile de Paște acasă, în Bacău

Cu toții ne amintim de Narcis Iustin Ianău, care cu mulți ani în urmă a reușit să uimească o țară întreagă cu vocea sa,...

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, se va organiza al 26-lea colocviu franco-român în Științele comunicării

În ultima zi a lunii Francofoniei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere, a primit vizita lui Nicolas Pélissier, profesor la Universitatea...