27 aprilie 2024
Top StoryAu fost aprobate ajutoarele de încălzire și subvențiile la căldură

consilierii au respins propunerea de colectare selectivă a gunoiului

Au fost aprobate ajutoarele de încălzire și subvențiile la căldură

Consilierii municipali băcăuani, reuniți în ședința extraordinară la sediul Thermoenergy, au aprobat, vineri, hotărârea referitoare la acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure, în perioada sezonului rece, respectiv 1 decembrie 2019 – 31 martie 2020. Conform deciziei, familiile sau persoanele singure cu venituri mai mici de 1.082 de lei (2,164 ISR – Indicatorul Social de Referință, valoarea ISR fiind de 500 de lei) vor primi ajutoare bănești pentru a plăti energia termică furnizată în sistem centralizat, gazele naturale, energia electrică sau combustibilii solizi ori petrolieri folosiți la încălzirea locuinței.

Cererile pentru acordarea ajutoarelor de căldură se vor depune la Primăria II (Piața Centrală) și Direcția de Asistență Socială pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, la centrele de relații cu clienții ale Thermoenergy (fostele PT 33 și 42) și la Direcția de Asistență Socială pentru energia termică iar pentru energia electrică și pentru lemne, cererile se depun la Direcția de Asistență Socială.

Consilierii au mai aprobat și propunerea de modificare a preţului local pentru energia termică produsă, transportată, distribuită și furnizată utilizatorilor casnici (populaţiei) şi utilizatorilor noncasnici și a subvenţiei unitare acordată de la bugetul local pentru energia termică furnizată în sistem centralizat consumatorilor casnici (populație). Prețul pentru populație va rămâne același, se modifică doar valoarea subvenției pentru a se pune în acord cu prețul de producție. Au fost modificări la tarifele pentru consumatorii non-casnici – instituții publice, societăți comerciale – în sensul că valoarea subvenției pentru acestea a suferit modificări, întrucât, după cum a declarat primarul Cosmin Necula, municipalitatea să nu mai subventioneze și căldura pentru firmele private.



A mai fost aprobat și proiectul referitor la „Modernizarea, dotarea și extinderea corpurilor Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău”. Este vorba de un proiect de infrastructură și dotări spitalicești în valoare de 11,7 milioane de lei, din care 10,7 milioane sunt fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. După cum a comunicat managerul spitalului, Mădălin Paraianu, va fi construit un etaj nou pentru ambulatoriul spitalului și se vor achiziționa, între altele, un computer tomograf.

Unul dintre proiectele importante de pe ordinea de zi, cel referitor la aprobarea Actului Adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Bacău, încheiat cu SC Soma SRL a fost respins la votul secret. Înainte, însă, consilierii PSD au anunțat că vor vota împotriva acestui punct care prevedea, între altele, colectarea selectivă a gunoiului în oraș. Pe de o parte, reprezentanții Primăriei au spus că e vorba de o obligație legală, conform legislației de mediu, de cealaltă parte, consilierii PSD au susținut că valoarea contractului cu Soma ar crește prea mult și s-ar eluda legislația referitoare la achizițiile publice.

Au mai fost aprobate două asocieri cu Fundația de Sprijin Comunitar Bacău, în vederea realizării în comun a evenimentelor „Gala Voluntarului Băcăuan 2019” și VOLex și cu Asociația „Centrul Daniel”, în vederea realizării în comun a Festivalului de Muzică Ușoară pentru Copii „STEA Printre Stele”. Când să se voteze schimbarea unui membru al Asociației Grup Acțiune Locală „INOVARE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ” Bacău, consilierii PSD s-au ridicat și au plecat din sala pe motiv că buletinele de vot aveau semne distinctive.

În fapt, membrii aparatului de specialitate a Consiliului local tăiaseră cu pixul rubricile lăsate goale pentru propunerile de persoane, altele decât cele desemnate de primar, având în vedere că la ședința precedentă consilierii ceruseră ca buletinele să conțină aceste rubrici.

Nefiind făcute propuneri, au motivat salariații din aparatul CL, aceste rubrici au fost tăiate pentru a nu se găsi din nou motive pentru a se cere anularea voturilor deoarece nu s-a bifat fiecare rubrica. Buletinele au fost refăcute în mai puțin de trei minute dar decizia consilierilor de a părăsi sala nu a mai fost schimbată iar ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum. Au rămas din nou nediscutate noua organigramă a Primăriei dar și un plan urbanistic zonal pentru o firma care dorea să construiască o secție de producție și care va trebui să reia toată procedura deoarece au avizele obținute expiră zilele acestea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri