4 mai 2024
ActualitateAu cosmetizat numărul de înmatriculare al unui autoturism cu care, ulterior au...

Au cosmetizat numărul de înmatriculare al unui autoturism cu care, ulterior au sustras carburant

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii au fost sesizaţi de un lucrător la o staţie peco din Hemeiuş, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, o persoană necunoscută a sustras carburant.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au procedat la vizionarea imaginilor surprinse de camerele video instalate în staţia peco şi au identificat un autoturism care, în seara zilei de 28 octombrie, la ora 21.47, a parcat la una dintre pompe, o persoană necunoscută a alimentat, după care a urcat la volanul autoturismului şi s-a deplasat în direcţia oraşului Buhuşi.

Din verificări s-a stabilit proprietarul autoturismului.



Totodată, pe parcursul cercetărilor, pe strada Calea Moldovei a fost depistat un autoturism identic cu cel înregistrat de camerele video din staţia peco, cu excepţia uneia dintre literele numărului de înmatriculare.

Au fost identificaţi ocupanţii autoturismului, respectiv doi tineri de 20 şi 22 de ani, ambii din Bacău, care au recunoscut faptul că s-au deplasat la staţia peco în cauză, de unde au sustras carburant, precizând că au folosit bandă izolatoare de culoare neagră pentru a cosmetiza numărul de înmatriculare real al autoturismului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiririi infracţiunii de furt calificat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri