28 martie 2024
EconomieAniversare si la Hotelul Dumbrava

Aniversare si la Hotelul Dumbrava

Reprezentantii Complexului comercial Selgros si sapte dintre cramele care i-au fost oaspeti au participat, sâmbata seara, si la un eveniment adiacent serbarilor proprii, aniversarea a 15 ani de când familia Aizic a preluat Hotelul si Restaurantul Dumbrava, din Bacau.

Ei au fost alaturi, la redeschiderea frumoasei gradini de vara a restaurantului, de colaboratori ai Grupului Agroindustriala Bacau, din care face parte si complexul hotelier, de reprezentanti ai administratiei locale, de oameni de cultura si de reprezentanti ai unor societati comerciale pertenere.

Hotelul Dumbrava are o istorie de 55 de ani, iar pragul sau a fost calcat de foarte multe personalitati din tara si din strainatate. „Suntem, acum, bine ancorati in bransa noastra, a turismului, in special a turismului de afaceri, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, dar si al autoritatilor, vrem sa continuam dezvoltarea complexului hotelier – ne-a spus proprietarul Grupului, Dan Aizic.



Ne gândim la o parcare subterana, la o sala de evenimente de 250 de locuri, care se va uni cu cea de 150 de locuri existenta, dar si la alte 43 de camere, intr-un nou corp de cladire cu trei etaje, cu un centru spa la ultimul etaj si cu o piscina exterioara”.

Acum un an, Grupul a achizitionat si Casa Cancicov de alaturi, in care va amenaja zece apartamente de lux, intr-un proiect de aproximativ cinci milioane de euro.

Deja in anul 2011 Hotelul Dumbrava a aplicat un proiect finantat cu fonduri europene pentru modernizarea hotelului. A mai ridicat un etaj, astfel incât acum are 45 de camere de patru stele, restul pâna la 100 fiind de trei stele. Dar si acestea din urma vor fi aduse la un nivel superior.

De la inceputul anului, Hotelul Dumbrava are un manager nou, pe Silviu Nedelcu, venit de la Hotelul Alpin din Poiana Brasov, cu o experienta de o viata in profesie.

Chef Marian Bratu, care lucreaza de cinci ani in Restaurantul Dumbrava, si cramele NoMiBo, Recas, Oprisor, Tohani, Averesti, Dealu Mare Urlati si Vincon au oferit, cu acest prilej, un veritabil festin culinar oaspetilor la eveniment.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri