In Roma antica sclavi nu ajungeau doar cei capturati in lupte ori nascuti in sclavie: de multe ori, cetatenii liberi preferau sa se vânda drept sclavi pentru a putea supravietui: satui sa tot lupte zi de zi pentru o bucata de pâine, cetatenii renuntau la libertatea lor in schimbul garantiei ca vor primi zilnic macar un blid cu mâncare.
Astazi situatia nu este foarte diferita, doar ca stapânii carora ne-am vândut nu sunt, intotdeauana, niste fiinte umane. Devenim sclavi ai tehnologiei, ai inculturii, ai prostului gust. Noi alegem sa renuntam la libertatile nostre si sa ne aruncam disperati sa pescuim margelele colorate care ne sunt fluturate in fata de noii conchistadori.
Lumea e un vis colectiv iar noii stapâni au invatat cum sa ne tina prizoniri in Matrix. Suntem hraniti cu iluzii, credem ca avem un cuvânt de spus si ca votul nostru conteaza. De fapt, am ajuns sa ne concentram mai mult sa dezbatem daca ultimul iPhone e mai bun sau nu decât ultimul Galaxy in loc sa punem in discutie problemele esentiale.
In felul acesta alegem sa ramânem prizonieri in pestera, insa nici macar umbrele proiectate pe pereti nu le mai vedem pentru ca am ales sa inchidem ochii ca nu cumva sa ne trezim din visul indus.
Câte generatii vor trece pâna când vom avea curajul sa evadam din aceasta iluzie?
Copiii care sunt acum la scoala sunt deja condamnati. Condamnati la o viata in lanturile invizibile ale celor care deja au hotarât câti din ei vor prinde pensia, câti vor avea o asigurare de sanatate, câti vor studia la facultati sau câti vor avea dreptul sa aiba copii.
Vor trai, insa, cu iluzia ca ei au facut aceste alegeri!
