Argumentele care au stat la baza acestei concluzii a instanței supreme se referă, în esență la faptul că atât Poliţia Română, cât şi Poliţia Locală exercită, generic, aceleaşi atribuţii, având însă o competenţă generală sau, după caz, limitată la anumite domenii, după cum rezultă din analiza comparativă a legii nr. 155/2010 (care reglementează funcționarea Poliției Locale) și a legii nr. 218/2002 (care reglementează funcționarea Poliței Române). Studiind actele normative ce reglementează activitatea celor două tipuri de funcționar public, instanța supremă a constatat că „atribuţiile generice, dar şi cele specifice în domeniul ordinii şi liniştii publice, ca şi drepturile conferite de lege în exercitarea acestor atribuţii, justifică o protecţie penală sporită şi pentru poliţistul local, nu doar pentru poliţistul din cadrul Poliţiei Române, ca subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj în formă agravată, în condiţiile în care ambele categorii de poliţişti se supun aceloraşi riscuri, în ce priveşte integritatea lor fizică şi psihică.”
În plus, I.C.C.J. a mai arătat că „pe lângă poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi cei din Poliţia de Frontieră Română, care fac parte din structura Ministerului Afacerilor Interne, există şi alte categorii de poliţişti, cum sunt cei locali ori, mai recent, cei care îşi desfăşoară activitatea în sistemul administraţiei penitenciare.
Împrejurarea că anumite categorii de poliţişti nu erau reglementate ca atare la momentul adoptării sau intrării în vigoare a legislaţiei penale, fie că este vorba despre forma sa iniţială, cum este Codul penal în vigoare, fie că este vorba despre o lege de modificare şi/sau de completare a acesteia, cum sunt legile succesive de modificare a Codului penal din 1968, nu prezintă relevanţă din perspectiva legalităţii incriminării variantei agravate a infracţiunii de ultraj, câtă vreme, pe de o parte, legea foloseşte termenul generic de “poliţist”, iar pe de altă parte, cu referire specială la poliţiştii locali, aceştia au atribuţii şi obligaţii profesionale în asigurarea securităţii publice, care sunt de esenţa activităţii unui poliţist şi justifică o protecţie sporită din partea legii penale, prin sancţionarea mai severă a faptelor de violenţă săvârşite împotriva lor.
Într-o asemenea ipoteză nu se pune problema interpretării legii penale prin analogie, căci nu este vorba despre o lacună a legii, ci despre un text de lege formulat generic, a cărui aplicare trebuie făcută fără a introduce distincţii pe care acesta nu le prevede.
Materialul informativ are la bază decizia nr. 19/22.06.2020 a Î.C.C.J. – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT, publicată în Monitorul Oficial nr. 874/24.09.2020 și a fost realizat de avocat Blăjuț Dragoș – Tiberiu din cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu.
