13 aprilie 2024
Zona zeroCuvânt pentru sufletA început perioada Triodului, a acelui urcuș spre Înviere...

A început perioada Triodului, a acelui urcuș spre Înviere…

Suntem purtați spre Ierusalimul Ceresc, într-o călătorie duhovnicească a virtuților, deschizând timpul Triodului. A acelui interval liturgic și bisericesc, legat indisolubil de Înviere prin cuvânt (stihuri, canoane), cânt (genuri melodice contrastante) și lecții de viață.
Biserica ne statornicește înainte, la început de perioadă ce precede Postul Mare, o pildă mereu vie, ca de două mii de ani încoace, cu mentalitățile, ticurile, cultura și lucrarea unui vameș și a unui fariseu; aceasta pentru a nu uita de partea cui suntem. Haideți să o parcurgem împreună! „Zis-a Domnul: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage; unul fariseu şi celalalt vameş. Fariseul stând drept, se ruga în sine: «Dumnezeule, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, adulter, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig». Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!» Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca,18, vers. 10-14) Avem de a face, așadar, cu un tablou ce adună doi reprezentanți ai Legii (primul – cea cultică, dusă la extrem, datorită prescripțiilor agasante, hilare și iritante; al doilea – legea fiscală, neiubită de bogați și neînțeleasă de cei exploatați). Avem și o imagine ce contabilizează două moduri de a ne ruga, demn de urmat rămânând unul singur, în funcție de inima, conștiința și dragostea noastră către Dumnezeu. Dar să fim cu luare aminte! Nu sunt sancționate venirea la templu și gesturile fariseului. Ci autosuficiența și acreala în rugăciune, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, adulteri și nedemni, convingerea lăuntrică că este mai bun doar pentru că împlinește ritualuri. Acasă se întoarce cu rugaciunea bifată, dar mult mai neîndreptat (dupa unele traduceri: mai neîndreptățit). Celălalt, vameșul, așezat fiind în unghiul smereniei și al umilinței, nu judecă, nu compară, nu concluzionează. Se abanonează în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă.
Prezenta alegorie cuprinde o explicație de duh, mai profună decât simpla lămurire prin ea însăși. Este dată și pentru noi, oamenii timpurilor de acum, fără încetare chemați spre a ne cunoaște limitele, însă mereu puși pe tăioase comparații. Și, Doamne, câte motive de sfidare și dispreț nu găsim! Cariera, familia, proprietățile, poziționarea politică sau alte scăderi ce par a conferi fragilitate celuilalt. Să fim, dar, grijulii, înțelegând faptul că măsura virtuţii adevărate şi a creşterii noastre duhovniceşti stă pururea îmbrăcată în smerenie!

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri