luni, 8 decembrie 2025

„FSC a valsat cu societatea civila”/”800 milioane pentru fericire”

In ultimii cinci ani, Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau si-a facut un tiltu de glorie din organizarea „Galelor FSC&#8221, manifestare ce a capatat la nivelul municipiului – si de ce nu? – si a judetului Bacau valentele unui „Bal de cristal&#8221. Un bal care insa nu reuneste titluri nobiliare ci Oameni care accepta ca din preaplinul averii lor sa doneze o mica parte in contul FSC pentru ca cei mai putini norocosi sa poata zambi macar pentru o clipa. Daca anul trecut, suma colectata de catre cei de la FSC a fost de peste 628 de milioane de lei, editia de anul acesta, in ciuda mai slabei participari (comparativ cu cea din anii precedenti), a adus in conturile Fundatiei un plus de peste 800 milioane lei.

Editia a sasea a Galei FSC (cea de anul acesta) a reunit, din pacate, mult prea putini lideri locali interesati sa contribuie la fericirea, chiar si pentru o clipa, a defavorizatilor sortii. Desi organizatorii contau pe prezenta a aproximativ 220 de invitati, sala de bal a fost pe jumatate goala. Mai trist este ca oficialitatile locale nu si-au gasit timpul necesar pentru a onora invitatia celor de la FSC. Nedumerirea noastra a fost amar lamurita de unul dintre organiztori: &#8222Se pare ca treburile politice au fost mai importante: primarul este plecat la Brasov la reuniunea liderilor liberali, Benea este la o reuniune a presedintilor de consiliu judetean. Asa ca…&#8221. Daca Prefectura a fost reprezentata de proaspatul subprefect Gheorghe Hura, iar Primaria de viceprimarul Constantin Scripat, in ceea ce priveste Consiliul Judetean acesta fost prezent doar prin consilierii PSD Oana Chelaru, Gheorghe Huluta si Ionel Flororiu. De ce? O intrebare la care, deocamdata, nu am gasit raspunsul.

Sa revenim insa la „Balul de cristal&#8221! Intr-un colt de sala, la o masa asezata strategic pentru ca presa sa nu-i poata lesne observa, ciocneau un pahar de sampanie viceprimarul Scripat si consilierul Ilie Barzu. In diagonala, la o alta masa, proaspatul subprefect Gheorghe Hura facea conversatie cu nume sonore din lumea medicala. In prim planul salii, fratii Paval asteptau cu nerabdare inceperea programului, fiind curiosi cum se va descurca vedeta TV Cabral – moderatorul emisiunii „Povestiri adevarate&#8221 difuzate de canalul „Acasa” – in postura de amfitrion. Acesta, asezat comod la masa organizatorilor, era extrem de zgarcit in conversatie pentru a nu aduce atingere contractului incheiat de vajnicul sau impresar. Un individ ce contrasta puternic cu jovialul Cabral si care incerca, in ciuda staturii sale mignione, sa-l domine pe acesta. Amuzat, Cabral urmarea dialogul infiripat intre impresar-presa- organizatori: „Nu, domnul Cabral nu va acorda interviuri&#8230 Sper ca la aceasta masa se va aduce si mancare?… Nu putetI sa luati interviuri!… Aveti grija ca nivelul sonor sa fie cel pe care l-am discutat&#8230&#8221



Dezlegarea misterului „indemnizatiei de mamic&#8221

Intre timp, in foaierul improvizat in holul hotelului, licitatia fara strigare lancezea. Pardon! Am uitat sa va spun de aceasta &#8222gaselnita” a organizatorilor. In dorinta de a evita penibilul licitatiilor cu strigare, cei de la FSC au expus cateva seturi de obiecte ce puteau fi adjudecate de doritori prin simpla inscriere pe tabelele aflate pe mesele unde se aflau exponatele. Alaturi de obiecte confectionate de copiii de la centrul &#8222Zmeuris&#8222 au fost propuse spre vanzare lucrari plastice semnate de pictorita Carmen Poenaru si &#8222Jurnalele lui Ion Ratiu” (cele 6 volume au fost donate de fiul acestuia, Indrei Ratiu, sosit special de la Londra pentru aceasta manifestare. De altfel, pana la inchiderea balului, acestea au starnit cel mai mare interes fiind evaluate la 400 RON).

Revenind la atmosfera din foaier, invitatii au neglijat licitatia fara strigare organizata aici, considerand-o doar un simplu loc de tranzit in care ciocneau o cupa de sampanie si incercau sa formeze mici bisericute regasite, mai tarziu, la mese. Putini au fost cei care au indraznit sa-si lase semnatura pe tabele licitatiei, iar sumele inscrise au fost de cele mai multe ori simbolice.

Gala a fost deschisa de Cabral care, voit sau nu, a ciocnit cupa inaugurala de sampanie cu unul dintre reprezentantii presei. &#8222De ce suntetI atat de incruntat domnule?” l-a interpelat Cabral pe Radu Ababei, inspectorul general al ISJ Bacau. Luat prin suprindere, acesta a incercat sa nege, dar Cabral i-a taiat-o scurt: &#8222Dupa cat sunteti de imbufnat cred ca v-ati certat cu sotia&#8230″ Abandonandu-l in bratele confuziei, prezentatorul a dat cuvantul grupului de copii de la &#8222Zmeuris&#8222, care au incercat sa multumeasca, prin cantec, finantatorilor europeni ai FSC. Nici nu se stinsesera ecourile glasurilor candide ca presedinta Fundatiei, Gabriela Achihai, vadit emotionata, a luat microfonul din mana lui Cabral: &#8222Am primit un plic pe care il voi deschide, acum, in prezenta dumneavoastra”. Apoi, cu voce tremuranda, a dat citire mesajului: „Dora- Zmeuris&#8230 Doua cuvinte aparent fara nici o legatura. Poate ar fi ramas asa daca Dumitru Sechelariu nu ar fi decis sa doneze cele 50 de milioane de lei, indemnizatia pe sase luni pe care o primeste pentru ingrijirea fiicei sale, micuta Dora, . Un gest din sufletul unui parinte pentru alti micuti plini de talent&#8221. Si uite asa, misterul a fost elucidat&#8230 ” a mai afirmat d-na Achihai, care, in aplauzele audientei, a revenit la locul sau surazand multumita ca un prim pas catre umplerea pusculitei FSC fusese facut.

Norocul e chior

Spectacolul a fost incheiat de o parada a modei prezentata de un grup de tinere domnisoare ce au facut sa saliveze pe multi dintre barbatii prezenti. Desi acestea erau bine incotosmanate in blanurile pe care le prezentau, unduirile trupurilor tinere nu au trecut neobservate, multi dintre meseni uitand brusc de partenere, conversatie, meniu sau orice alte preocupari de moment. Rasufland spasmodic dupa parada modei, audienta si-a indreptat atentia catre rezultatele tombolei ce a pus la bataie o serie de premii oferite de sponsorii Galei. Si cum norocul este chior, rezultatele extragerii nu au facut decat sa confirme dictonul. Marian Burada, directorul agentiei bacauane a firmei &#8222Generali Asigurari SA” – individ bonom si corpolent – nu numai ca a castigat 30 de sedinte de bronzat, dar a reusit performanta de a-si adjudeca propriul premiu: o polita de asigurare de viata. &#8222Multumesc foarte mult! – a spus acesta usor bulversat – dar cedez acest premiu altcuiva&#8230″. Acelasi ironic noroc l-a „lovit” sI pe Bogdan Iosub,angajatul trustului nostru de presa, castigatorul biletului de calatorie oferit de firma &#8222Carpatair”. Cameraman-ul Alfa TV este frate cu una dintre stewardesele companiei. Marele premiu – oferit de Indrei Ratiu – un sejur de doua persoane la Londra a fost castigat de unul dintre angajatii Asociatiei &#8222Betania”. In contrapartida, sponsorul Indrei Ratiu a castigat o cina romantica oferita de restaurantul&#8230 &#8221Decebal&#8221. &#8222Va trebui, in aceste conditii, sa-mi prelungesc sederea la Bacau!” – remarca amuzat Indrei Ratiu.

Cabral – cel mai valoros &#8222obiect” scos la licitatie

Zambetul instaurat pe obrazul Gabrielei Achihai pe tot parcursul tombolei a disparut repede cand s-a trecut la licitatia cu strigare. Primul obiect oferit spre vanzare – un costum al gimnastei Monica Rosu – a incremenit audienta: suma de plecare de 1000 de RON parea a fi prea mare pentru posibilitatile financiare ale celor prezenti. Subit, cei din sala au devenit brusc interesati de conversatia cu vecinul, de meniul oferit sau de diversele obiecte cazute pe sub mese. Zambetele protocolare au disparut facand loc unei vizibile crispari, iar eforturile facute de Cabral in a descoperi un eventual licitator pareau a fi in zadar. Intr-un tarziu, doctorul Chelariu a facut un efort suplimentar pentru a salva situatia si a adjudecat costumul contra sumei de 1300 RON. Cel de al doilea obiect scos la licitatie – tricoul fotbalistului FCM Bacau, Daniel Alexandru David, plus o minge de fotbal a fost si mai greu vandut. La un moment dat, Cabral era singurul dispus sa plateascva cei 500 de RON, pretul de pornire a licitatiei: &#8222Pe cuvantul meu daca imi pare rau de banii astia daca va trebui sa-i dau!” – clama usor debusolata vedeta TV. Vadit iritata de penibilul situatiei, presedinta FSC a preluat microfonul: &#8222Daca suma vi se pare atat de mare, va anunt ca avem in ingrijire 300 de batrani si-l invit pe cel care este dispus sa dea acesti bani alaturi de mine pentru a decide impreuna cum iI vom cheltui”. Dupa aceasta interventie care nu a facut decat sa mareasca penibilul situatiei, cineva a catacdisit sa-si adjudece obiectele pentru suma de 600 RON.

De mai mult succes s-au bucurat talentele de dansator scoase la mezat de Cabral. Acesta a propus doamnelor din sala sa liciteze pentru placerea de a petrece cateva momente in bratele sale. Licitatia a fost extrem de disputata, ajungandu-se la rapid la sume de ordinul milioanelor: &#8222Trei milioane pentru doamna de acolo&#8230 A oferit doamna din spate trei milioane jumatate.. O data, de doua ori&#8230 Haideti, doamnelor, ca nu ma dau asa ieftin&#8230 patru milioane acolo&#8230o data, de doua ori, adjudecat&#8230″ Satisfacuta, doamna Elena Sova s-a agatat de bratul lui Cabral si a plutit catre ring zambind malitios la adresa rivalelor ce nu au avut forta financiara pentru a o invinge. Asa a demarat un proces de adjudecare financiara a partenerilor de dans, proces ce a mai rotunjit suma totala ce urma sa intre in conturile FSC.

Un bal ca oricare altul

Din acest moment, totul a intrat pe fagasul obisnuit pentru fiecare bal. Cei care nu s-au retras discret au ramas ca sa-si incerce talentele de dansatori in compania tinerelor ce au prezentat colectia de blanuri si care au reusit rapid sa-i stranga in jurul lor pe ringul de dans atat pe organizatori cat si pe o parte dintre invitati. In mijlocul salii, presedinta FSC raspundea felicitarilor celor care se grabeau sa se retraga fericiti ca au mai putut puncta o activitate mondena in agenda lor de oameni extrem de importanti si ocupati.

Cortina de bal s-a lasat! Comentariile, barfele si intrigile tesute in cele cateva ore vor dainui insa pana la proxima editie. O editie care, spera organizatorii, sa fie mult mai reusita si sa aduca in contul FSC sume mult mai importante. Altfel, &#8222Gala FSC” va deveni un bal ca oricare altul, un simplu pretext pentru protipendanda locala sa-si etaleze efemera prosperitate, un eveniment monden care nu va avea relevanta sociala decat pentru cei cativa care vor participa la acesta.Scris de Danut DUDU



spot_img